Doi bărbaţi, reţinuţi după ce au trecut ILEGAL frontiera moldo-ucraineană. Cum au argumentat aceştia (VIDEO)

Doi bărbați originari din satul Gaidarî, raionul Ceadîr-Lunga, cu vârste de 43, respectiv 36 ani, au fost reţinuţi la data de 28 martie.

Aceştia au trecut ilegal frontiera moldo-ucraineană, prin zona de responsabilitate a SPF Valea Perjei, împreună cu concubinele, două cetățene ale Ucrainei.

În timpul audieriilor, persoanele au relatat cine și cum a traversat frontiera de stat, în mod fraudulos și pe timp de noapte, ocolind punctul de trecere din apropiere.

Aceștia și-au justificat ilegalitatea comisă prin faptul că unul dintre ei își pierduse pe teritoriul Ucrainei actele de identitate și cele de călătorie.

În prezent, doi dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar un cetățean al Ucrainei a fost deferit Biroului Migrație și Azil al MAI, fiind documentat pentru depășirea termenului de ședere pe teritoriul R. Moldova.

Pe faptul celor constatate, polițiștii de frontieră au pornit o cauză penală în baza art. 362 CP al RM - trecerea ilegală a frontierei de stat, iar dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă privațiune de libertate de până la 2 ani.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu