Doi agenţi ruşi, reţinuţi în Olanda. Au spionat laboratorul unde se efectua analiza agentului neurotoxic Noviciok

Doi agenţi ruşi, suspectaţi că au încercat să spioneze un laborator elveţian căruia i-a fost încredinţată analiza agentului neurotoxic Noviciok, despre care Londra a spus că a fost utilizat în otrăvirea fostului agent rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia la Salisbury (sud-vestul Angliei), au fost reţinuţi în Olanda şi expulzaţi în primăvara acestui an, dezvăluie ziarul elveţian Tages Anzeiger, citând surse neidentificate, potrivit jurnalul.ro.

Această informaţie este confirmată şi de ziarul olandez NRC Handelsblad. Serviciul de informaţii al Confederaţiei elveţiene (SRC) a declarat pentru Tages Anzeiger că este la curent cu 'cazul din Haga şi expulzarea celor doi spioni ruşi'. Potrivit publicaţiei elveţiene, autorităţile olandeze şi britanice au acţionat împreună pentru a dejuca un complot împotriva laboratorului Spiez, situat în apropiere de Berna, unde activează experţi în domeniile nuclear, biologic şi chimic.

De asemenea, un responsabil pentru relaţiile cu presa din cadrul SRC a declarat că 'Serviciul (de informaţii elveţian) a participat activ la această operaţiune împreună cu parteneri olandezi şi britanici'. Intervenţia a permis 'prevenirea oricărei acţiuni ilegale împotriva unei infrastructuri elveţiene critice'.

Laboratorul Oficiului Federal pentru Protecţie Civilă din Elveţia, specializat în ameninţări chimice, a fost implicat în analiza agentului neurotoxic despre care s-a spus că a fost utilizat în cazul otrăvirii fostului spion dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în martie la Salisbury. Londra a atribuit încă de la început Moscovei responsabilitatea pentru acest caz.

Conform NRC Handelsblad, cei doi spioni transportau material care le-ar fi permis să intre în reţeaua informatică a laboratorului Spiez. Cei doi agenţi reţinuţi în Olanda sunt alţii decât cei doi ruşi acuzaţi de Marea Britanie de otrăvirea lui Serghei şi Iulia Skripal la Salisbury.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu