"Dodon vinde ţara pe bucăţi". Anunţul şefului statului de a privatiza "Metalferos" a stârnit nemulţumiri în societate

Embed:

Igor Dodon i-a cerut premierului Ion Chicu să scoată la privatizare întreprinderea "Metalferos" a cărui director financiar este chiar naşul său de cununie, Sergiu Catană. Președintele își motivează solicitarea prin măsuri menite să distrugă monopolul din acest domeniu. Anunţul şefului statului a stârnit mai multe nemulţumiri în societate.

Reprezentanţii Mişcării Politice "Unirea" cred că Igor Dodon intenţionează să vândă întreprinderea care aparține statului în proporție de 78 la sută, pentru a finanţa PSRM-ul. Ei au anunţat că se vor opune acestui proces. Deocamdată, nici socialiştii, nici preşedintele ţării nu au comentat aceste opinii. 

Igor Dodon a declarat, ieri, că până acum, statul deţinea monopol asupra întreprinderii "Metalferos", iar acest lucru doar a afectat activitatea economică a companiei. Şeful statului a anunţat că are o soluţie pentru această întreprindere, a cărui director financiar este chiar naşul său de cununie Sergiu Catană.

"I-am propus domnului prim-ministru să examineze posibilitatea ca statul, în general, să nu se mai implice în această piaţă. Lasă să scoată la privatizare "Metalferos", să nu fie învinuit cineva. Ce treabă are statul să se implice în piață? Acolo sunt operatori privați, lasă între ei să concureze și să vândă unde ei doresc", a menţionat Igor Dodon.

După anunţul preşedintelui Dodon, premierul Ion Chicu a scris pe Facebook că Guvernul va scoate la privatizare întreprinderea în următoarea perioadă. "Cu un monopol în țară mai puțin. Cu o durere de cap mai puțină", a menţionat Ion Chicu în postarea sa. 

Şeful Cabinetului de Miniştri este contrazis însă de expertul în economie Gheorghe Constandachi, care susţine că privatizarea nu este o soluţie, ba din contra.

"Eu cred că se urmăresc nişte scopuri nu chiar bune, în niciun caz nu trebuie de admis aceasta, acum, cel puţin la momentul acesta fiindcă dintr-o extremă pleacă în altă extremă. Pe această întreprindere a pus ochiul cineva, se plătesc bani extraordinari de mari pentru a realiza acest plan diabolic de privatizare a tot ce aduce bani statului. În loc să aducă bani la stat, ea va fi transmisă cu scop meschin de a fi jefuită", a precizat Constandachi.

Totodată, Mişcarea Politică "Unirea" a emis un comunicat de presă în care îşi arată îngrijorarea faţă de intenţiile lui Igor Dodon. Unionisții consideră că "Metalferos" "a fost şi rămâne a fi o sursă inepuizabilă pentru finanţarea unor partide politice şi nu exclud că şeful statului ar putea astfel să-i finanţeze pe socialişti.

"Grăbirea procesului de privatizare a "Metalferos" de către guvernul lui Igor Dodon, fără realizarea acţiunilor premergătoare, va fi calificată drept încă o hoţie a lui Dodon. Mişcarea "Unirea" declară că va întreprinde toate demersurile legale pentru a obstrucţiona un proces netransparent în acest sens", se arată în comunicat.

În acelaşi timp, expertul în economie, Gheorghe Constandachi crede că, de fapt, Sergiu Catană, naşul de cununie a lui Igor Dodon, va pune la punct tot procesul de privatizare a companiei.

"Dacă este naşul acolo director, e clar că naşul joacă nunta, deci naşul are relaţiile de legătură, cercul de legătură, puntea de legătură între oamenii de interes în unele punte geografice de Est şi din Republica Moldova", a subliniat Gheorghe Constandachi.

Şi opoziţia parlamentară îşi pune mai multe întrebări legate de privatizarea "Metalferos".

Într-o postare pe Facebook, deputatul PAS Mihail Popşoi, care este şi vicepreşedinte al Parlamentului, a scris că "Dodon vinde ţara pe bucăţi. Lipsit de finanțare externă, Guvernul lui Dodon vrea să acopere o parte din gaura bugetară prin vânzarea proprietății statului – "Metalferos", unde nașul şefului statului e director financiar. Socialiştii vor să fure întreaga companie printr-o privatizare obscură. Așa înțelege Igor Dodon sa rezolve problemele. Cui îi va vinde compania? Nașului? Fratelui? Lui Ceaika?", se întreabă Mihail Popșoi.

De asemenea, Popşoi a amintit că demonopolizarea sectorului metalelor a avut loc în timpul Guvernului Sandu, doar că, spune el, Dodon nu vrea acest lucru şi urmăreşte acapararea companiei "Metal Feros" pentru a menţine monopolul şi pentru a avea cât mai mulţi bani în alegeri.

Sergiu Catană este de 13 ani director financiar la compania "Metalferos", instituție care a fost, în ultimii ani, ținta mai multor acuzații privind fraude de sute de milioane de lei. Catană a ocupat acest post în 2007, când finul său, Igor Dodon era ministru al Economiei și avea în subordine societatea pe acțiuni "Metalferos", și de atunci și-a păstrat funcţia. Cei doi au făcut cunoştinţă la Universitatea Agrară fiind colegi de facultate.

De menționat că "Metalferos" este compania cu una dintre cele mai mari cifre de afaceri dintre cele administrate de stat. Anual, venitul acesteia, potrivit informațiilor oficiale, se ridică la circa un miliard de lei. Cu toate acestea, profiturile declarate sunt din ce în ce mai modeste. Din luna decembrie 2019, întreprinderea este condusă de un nou șef. Este vorba de Igor Cujbă, fost şef de poliție la Nisporeni, care din 2012 a activat în România, în cadrul companiei „Mechel Group”, la fel, specializată în domeniul metalurgic.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu