Dodon va merge la Moscova la parada de 9 mai şi îi va lua şi pe feciorii săi

Embed:

Preşedintele Igor Dodon va participa şi în acest an la parada de 9 Mai, la Moscova, organizată cu ocazia aniversării a 75-a de la victoria trupelor sovietice asupra nemţilor în cel de-al Doilea Război Mondial.

Declaraţiile au fost făcute de şeful statului într-un interviu pentru postul TV "Mir".

Mai mult, Dodon spune că îşi va lua şi feciorii la paradă.

"Am fost anul trecut şi acum doi ani, vom fi şi anul acesta. Acum trei ani, a mers feciorul mijlociu. Anul acesta toţi trei vor merge neapărat. Toţi trei vor să meargă", a declarat Igor Dodon. 

 Potrivit lui, Ziua Victoriei este foarte importantă şi toţi conducătorii de stat nu ar trebui să uite prin ce au trecut cei, care acum 75, 80 de ani şi-au dat viaţa în acel război. 

"Cu toţii suntem urmaşii învingătorilor. Trebuie să ţinem minte aceste lucru şi să-l transmitem generaţiilor viitoare", a mai spus Dodon. 

Prin urmare, șefului statului nu va participa la manifestările organizate la Chișinău, cu această ocazie. Amintim că, în 5 februarie, guvernul Chicu a aprobat un proiect de hotărâre cu privire la organizarea şi desfăşurarea acţiunilor consacrate celei de-a 75-a aniversări a Zilei Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi în cel de-al doilea răboi mondial. Documentul prevede detașarea unui contingent al armatei naționale la Moscova, pentru a mărșălui în Piața Roșie, la Parada de 9 mai. Mai mult, proiectul obligă Televiziunea Publică să difuzeze în această zi emisiuni și programe tematice.

Tot în acest an, va fi restaurat şi Complexul Memorial "Eternitate". În acest scop au fost alocate patru milioane de lei. Decizia i-a indignat pe reprezentanții organizațiilor unioniste, care au anunțat că vor acționa Guvernul în judecată, pe motiv aceasta ar încălca prevederile Constituției. Și veteranii războaielor de la Nistru şi din Afganistan, dar şi cei care au avut de suferit în urma tragediei de la Cernobîl sunt indignaţi de sumele care au fost alocate pentru evenimentele din mai.  

 

loading...

Lasă un comentariu