Dodon ŞTERGE PROBELE. A fost modificat un comunicat de presă care demonstrează că Dodon NU acţionează pe cont propriu

Embed:

Igor Dodon a început să șteargă probele tentativei de uzurpare a puterii în stat?! De pe site-ul Președinției a dispărut o declarație de-a lui Dodon, care-i trădează acțiunea.

În data de 22 mai, pe site-ul preşedinţiei Republicii Moldova a fost publicat un comunicat de presă în care, şeful statului, Igor Dodon, menţionase că "cel mai probabil, au rămas doar 2 săptămâni, până pe 7 iunie, și dacă în această perioadă deputații nu găsesc un consens și nu creează o majoritate parlamentară, atunci Președintele Moldovei va fi nevoit să dizolve Parlamentul, iar deputații să-și asume consecințele în cadrul alegerilor anticipate".



Astăzi, după ce Publika a amintit despre declarația lui Dodon, de pe pagina Președinției, din acelaşi comunicat a fost şters anume acest aliniat unde erau relatate cele indicate mai sus. Cel mai probabil, Igor Dodon a început să șteargă probele.

Totodată, acelaşi mesaj a fost publicat în data de 22 mai şi pe pagina de Facebook a preşedintelui ţării. Existenţa comunicatului în prima formă o demonstrează și ştirile din presă, fiind postat comunicatul integral.

PUBLIKA.MD aminteşte că, în data de 22 mai, în cadrul unui briefing organizat la Preşedinţie, Igor Dodon a anunţat că a sesizat Curtea Constituţională pentru a afla termenul exact când trebuie să fie dizolvat legislativul.

Drept răspuns la sesizarea lui Igor Dodon, Curtea Constituţională a decis că termenul de învestire a guvernului a expirat în data de 7 iunie, la miezul nopţii.

Curtea Constituţională a explicat că termenul de 90 de zile, în care Parlamentul nou-ales trebuie să formeze Guvernul, curge de la data validării mandatelor de deputaţi. Alegerile parlamentare din 24 februarie au fost validate în data de 9 martie 2019 şi până în 7 iunie, au trecut 90 de zile calendaristice. Curtea Constituţională a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de Preşedinţie privind interpretarea Constituţiei în vederea stabilirii datei de la care se calculează termenul de trei luni de inactivitate a Parlamentului în vederea dizolvării Legislativului.

Ulterior, au fost publicate mai multe probe video, care demonstrează că liderul de facto al socialiştilor a mers la sediul PDM cu textul unui eventual acord, scris la Moscova, la indicația vicepremierului rus Dmitri Kozak.

Documentul conţinea mai multe condiţii privind formarea unei coaliţii dintre socialişti şi democraţi, iar cea mai importantă era chestiunea federalizării Republicii Moldova. Oferta a fost categoric refuzată de democraţi.

Pe aceeaşi temă