Dodon: Nu voi fi NICIODATĂ membru al unui partid din AIE

Comunistul Igor Dodon nu are de gînd să părăsească PCRM, chiar dacă în interiorul formaţiunii sunt persoane care îi doresc plecarea. Mai mult, acesta spune că nu va adera niciodată la una din componentele Alianţei pentru Integrare Europeană. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe susţinute în calitate de fondator al Fundatiei de binefacere "Soluția", azi, 19 octombrie.

Igor Dodon a declarat, în repetate rânduri, că nu toţi membrii Partidului Comuniştilor îl au la inimă, iar unii chiar visează la momentul când va părăsi formaţiunea. Azi, deputatul comunist a reiterat, însă, că nu are de gînd să le facă pe plac acestora, cu atât mai puţin, să devină membru al unuia dintre cele trei partide din AIE.

"Categoric, Igor Dodon nu va fi niciodată parte componentă a unei formaţiuni din AIE", a punctat acesta.

Republica Moldova nu are un preşedinte ales de mai bine de doi ani. Politicienii, dar şi societatea civilă, sunt în căutarea soluţiei care, deocamdată, nu a fost găsită. Interpretul Nicu Ţărnă este de părere că salvarea poate veni de la comunistul Igor Dodon, însă doar dacă liderii AIE vor mai lăsa din ambiţii şi îl vor convinge să iasă din PCRM. Nicu Ţărnă s-a arătat convins că după rezultatele pe care le-a obţinut la alegerile locale în Chişinău, Igor Dodon este dispus să părăsească rândurile formaţiunii lui Vladimir Voronin, însă depinde deja de AIE de partea cui va trece acesta.

Anterior, Igor Dodon a lăsat să se înţeleagă că nu exclude posibilitatea de a pleca din Partidul Comuniştilor înainte de eventualele alegeri parlamentare anticipate. În replică, liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, a declarat că nu va plânge dacă aceasta se va întâmpla. Mai târziu, însă, şi-a schimbat opinia, şi a spus că va regreta pierderea unui membru al formaţiunii, indiferent despre cine este vorba.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu