Dodon neagă: Nu am spus că voi pleca din PCRM dacă vor fi organizate alegeri anticipate

Deputatul comunist Igor Dodon spune că presa recurge la provocări. Acesta se referă la declaraţiile sale de ieri, apărute în presă, precum că ar putea pleca din PCRM în cazul în care Parlamentul va fi dizolvat şi organizate noi alegeri parlamentare.

„Eu nu am făcut declaraţii că în cazul în care Parlamentul este dizolvat şi au loc alegeri anticipate, eu voi pleca din PCRM pentru a-mi crea propria formaţiune politică, care să poată participa la alegeri”, a spus Dodon pentru Infotag.

Solicitat de Publika.md, Igor Dodon a spus că nu a făcut asemenea declaraţii. “Ceea ce am spus eu este că urmăresc cu atenţie şi analizez toate declaraţiile liderului PCRM, Vladimir Voronin, ir dacă va fi să mergem în alegeri noi, trebuie doar cu o echipă consolidată”, a precizat deputatul PCRM.

Amintim că ieri, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a comentat informaţiile apărute în unele surse de informare, precum că Igor Dodon ar putea părăsi rândurile PCRM şi a se lansa pe arena politică cu propriul partid. Voronin a subliniat: “Nu mă tem. Noi toţi suntem oameni conştienţi şi trebuie să fim responsabili de paşii pe care-i facem. Cu ce s-a ales Stepaniuc după plecarea din PCRM? Unde e Ţurcanu, Tarlev? Nicio problemă dacă Dodon va dori să plece. Nu vom plânge sau boci. Partidul va fi mult mai puternic şi consolidat”, a menţionat Voronin.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu