Dodon: În 72 de ore, fie Guvernul cade, fie funcționează în continuare

Socialiştii vor decide în 72 de ore cum vor proceda şi dacă vor demite Guvernul. Despre aceasta a declarat, miercuri la Jurnal TV şeful statului Igor Dodon. 

El a menţionat că nu este mulţumit de decizia asumată de premierul Maia Sandu privind Legea procuraturii. 

"Am înțeles că PSRM a convocat mâine ședința fracțiunii, unde urmează să se discute care va fi poziția mai departe. Cel mai probabil, în zilele următoare vor convoca și ședința Consiliului Republican. Am văzut declarația colegilor socialiști că ei nu vor susține această abordare, ca prim-ministrul să-și asume responsabilitatea, contrar normalor legale, constituționale, pentru numirea procurorului general”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Dodon a menţionat, că potrivit legislaţiei, după asumarea responsabilității de către Guvern și după înregistrarea proiectului la Parlament, în termen 72 de ore urmează ca Guvernul să prezinte proiectul pentru ca deputații să voteze.

"În trei zile, fie Guvernul cade, fie funcționează în continuare. Faptul că doamna prim-minstră a mers la acest pas denotă o situație foarte interesantă, deoarece putea să discute acest subiect cu partenerii din alianță. În acordul semnat între PSRM - ACUM este scris foarte clar care este procedura de înaintare a candidaturii la Procuratura Generală. În opinia mea, PSRM nu poate să accepte așa ceva. Această decizie poate să ducă la căderea Guvernului. Atunci mă întreb de ce Guvernul a mers la acest risc?”, a menționat Igor Dodon.

Șeful statului a mai adăugat că joi, 7 noiembrie, va convoca la Președinție toți ambasadorii acreditați pentru a discuta situația politică creată, „deoarece există riscul ca Guvernul să cadă și să ajungem la alegeri parlamentare anticipate”.

Dodon a mai declarat că este neconstituțional ca premierul să numească o persoană în funcția de procuror general. El propune ca această atribuție să-i revină, spre exemplu, șefului statului.

„Haideți să modificăm Constituția, să fie alt model de numire a procurorului general, îi dăm dreptul politic unui organ sau unei persoane elective – președintelui țării – sau Parlamentului, cum a fost anterior. Va fi altă structură”, a menționat Dodon.

loading...

Lasă un comentariu