Documentul de creare a Asambleei parlamentare Moldova, Georgia și Ucraina, SEMNAT. Ce îşi propun cele trei state (FOTO)

Embed:
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, și omologii săi Irakli Kobakhidze și Andriy Parubiy au semnat la Kiev documentul de creare a Asambleei parlamentare Moldova, Georgia și Ucraina.

Asambeeia va avea un statut consultativ, iar statutul acesteia va fi aprobat într-o reuniune ulterioară.

Această structură inter-parlamentară va servi drept platformă pentru promovarea intereselor cetățenilor celor trei state, precum și pentru cooperare și schimb de experiență pe domenii de interes comun. Cei trei președinți de Parlament au fost unanimi în nevoia de a fi mai sonori pe plan internațional, în special legat de poziția Moldovei, Georgiei și Ucrainei față de provocările actuale comune de securitate, inclusiv securitatea energetică, prezența nesancționată a trupelor străine pe teritoriile ocupate de Federația Rusă în cele trei state, dezinformarea și știrile false.

Luând în calcul aspirațiile comune de aderare la Uniunea Europeană, șefii a celor trei legislative s-au angajat să coopereze pentru buna implementare a reformelor și angajamentelor asumate la obținerea statutului de state asociate UE și să împărtășească bunele practici.

Președintele Parlamentului este însoțit în această vizită de președinta comisiei pentru politică externă și integrare europeană Violeta Ivanov și de către președintele grupului de prietenie cu Ucraina, Eugeniu Nichiforciuc.

Şeful Legislativului participă la cea de-a doua conferință interparlamentară de nivel înalt Georgia, Moldova și Ucraina, care se desfășoară la Kiev în perioada 8-10 iunie. Prima conferință interparlamentară de nivel înalt Moldova, Georgia și Ucraina a avut loc la 2 martie la Chișinău, când cei trei președinți de Parlamente s-au angajat să-și unească eforturile pentru promovarea unor politici comune de apărare și securitate.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu