Dmitri Loghinov a cucerit a doua sa medalie de aur la Campionatele Mondiale de schi artistic

Rusul Dmitri Loghinov a cucerit a doua sa medalie de aur la Campionatele Mondiale de schi artistic (freestyle), impunându-se în proba de slalom paralel din cadrul concursului de snowboard, desfăşurată marţi la Park City (Utah).

După succesul suprinzător de la slalom uriaş paralel, Loghinov, în vârstă de doar 19 ani, a recidivat, impunându-se în finală în faţa veteranului italian Roland Fischnaller, care are dublul vârstei rusului, precizează AFP.

Ca şi în întrecerea de luni, Dmitri Loghinov l-a eliminat pe deţinătorul titlului, austriacul Andreas Prommeger, în sferturile de finală.

În finala desfăşurată în condiţii meteo dificile, tânărul snowboarder rus a profitat de o greşeală comisă la jumătatea traseului de Fischnaller, campion mondial în această probă în 2015.

Germanul Stefan Baumeister, medaliat cu bronz în întrecerea de luni, a ocupat treapta a treia a podiumului şi de această dată.
 
La feminin, elveţianca Julie Zogg a cucerit, la 26 de ani, primul său titlu mondial, dominând-o în finală pe ucraineanca Annamari Dancea, scrie agerpres.ro.

Germanca Ramona Theresia Hofmeister, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice 2018 de la PyeongChang, a completat podiumul.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu