Djokovic şi Williams s-au calificat în optimile turneului londonez de la Wimbledon

Embed:

Liderii mondiali, Novak Djokovic şi Serena Williams s-au calificat în optimile turneului londonez de la Wimbledon. Sârbul l-a învins categoric pe francezul Jeremy Chardy şi va juca în următorul act cu neamţul Tommy Haas. Şi Williams va juca cu o reprezentantă a Germaniei, Sabine Lisicki, după ce a eliminat-o pe japoneza Kimiko Date-Krumm.

"Am avut câteva puncte foarte bune, când am avut ocazia de a face break. Aşa că eu sper să mai am ocazia să joc pe suprafaţă dură undeva, în viitor", a declarat Kimiko Date-Krumm.

"Eu, sincer să vă spun, nu m-am gândit niciodată că o să joc tenis la 30 de ani. Nu am de gând să mă retrag în curând, şi, cu toate acestea, nu mă pot închipui jucând la 40 de ani. Anume din acest motiv o respect mult pe Kimiko Date. Ea joacă atât de bine şi e în formă", a menţionat Williams.

Williams s-a impus cu un categoric 6-2 6-0 şi va juca în următorul tur cu Sabine Lisicki.

Şi liderul tenisului masculin, Novak Djokovic a acces în optimi la Wimbledon, după ce a trecut de Jeremy Chardy din Franţa, cu 6-3, 6-2, 6-2. Următorul adversar al lui Djokovic este neamţul Tommy Haas, care la rândul său l-a eliminat dramatic pe spaniolul Feliciano Lopez.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu