DISTRUG natura pentru a construi un bloc de locuinţe. Mai mulţi copaci de arţar, tăiaţi ilegal la Cahul

Embed:

Bulevardul Victoriei din centrul oraşului Cahul, numit cândva şi aleea regală, a fost ciopârţit.

Câţiva copaci de arţar, vechi de peste 50 de ani, au fost tăiaţi ilegal pentru că împiedicau la construcţia unui bloc de locuinţe. Potrivit portalului de ştiri newsmaker.md, incidentul s-a produs luna trecută.

Indignaţi de tăierea copacilor, un grup de localnici şi câţiva consilieri locali au sesizat oamenii legii. Ecologiştii au stabilit că arţarii defrişaţi erau sănătoşi şi au fost tăiaţi în lipsa unei autorizaţii.

Inspectoratul pentru Protecţia Mediului şi procuratura Raionului Cahul l-au amendat pe răufăcător cu 17 712 lei, dar au evitat să spună cine este acesta.

După incident, compania de construcţii care a ridicat blocul de locuinţe, a sădit arţari tineri în locul celor tăiaţi.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu