Distracţie şi chef la Pănăşeşti. Localnicii au sărbătorit hramul satului

Embed:

Petrecere mare în comuna Pănăşeşti din raionul Străşeni. Ieri, de Adormirea Maicii Domnului, localnicii au sărbătorit hramul satului.

Oamenii au chefuit aproape toată ziua. Gospodinele s-au întrecut la gătit bucate alese, iar de pe mese nu a lipsit vinul.

Atmosfera de sărbătoare a fost întreţinută şi de interpreţi autohtoni.

Sărbătoarea a fost un bun prilej de întâlnire cu rudele. Oamenii s-au prins în hore şi au ciocnit câte un pahar cu vin.

De hram, şi cei mici au avut parte de distracţii.

Oamenii din Pănăşeşti sunt mândri de localitatea lor.

Localnicii au fost felicitaţi şi de preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, care a venit la sărbătoare.

"Este o comună binecunoscută, un sat de răzeşi, cu istorie, cu oameni gospodari. Eu am mai trecut şi în anii precedenţi prin această zonă, prin această regiune şi mi-am zis că mi-ar face o mare plăcere să fiu şi de această dată alături şi împreună cu oamenii de aici", a spus preşedintele PDM, Marian Lupu. 

"La noi satul prin ce este remarcabil? Prin oameni buni. Avem oameni mari în Guvern, prim-ministrul, Pavel Filip, care e de la noi din localitate. Avem oameni remarcabil şi în sport", a spus primarul comunei Pănăşeşti, Valeriu Bujoreanu. 

Satul Pănăşeşti a fost atestat documentar încă acum şase secole, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Cândva localitatea s-a numit Voloşeni.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu