Dispută provocată de majorarea tarifului apă şi canalizare. ANRE va sesiza Procuratura Generală

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică va depune joi o sesizare la Procuratura Generală pe marginea deciziei Consiliului Municipal Chişinău de a majora tariful la apă şi canalizare. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Galina Sanduţa.
Miercuri, un denunţ la procuratură au depus consilierii municipali din partea PAS. Aceştia susţin că decizia este ilegală, tariful este nejustificat şi cer ca aleşii municipali, care au votat, să fie traşi la răspundere penală.
"Atragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate care încalcă legislaţia şi au adoptat decizia prin care au dispus încasarea ilegală de la persoane fizice şi juridice din municipiul Chişinău a tarifului nejustificat la tariful de apă potabilă şi canalizare", a declarat secretarul fracţiunii PAS din CMC, Dumitru Ivanov.
Am solicitat un comentariu din partea Nataliei Ixari, consilierul pe comunicare al primarului Ion Ceban, referitor la denunţul depus de aleşii municipali ai PAS, însă, nu am primit un răspuns.
În data de 25 noiembrie, 26 de aleşi locali au votat pentru majorarea tarifului la apa potabilă. Conform deciziei, consumatorii casnici vor achita 23 de lei pentru un metru cub, cu peste 12 lei mai mult decât în prezent. Solicitarea a venit din partea Apă Canal Chişinău, care precizează că înregistrează cheltuieli foarte mari pentru consumul de energie electrică.
La scurt timp după hotărârea CMC, ANRE a emis un comunicat prin care a menţionat că decizia municipalităţii este una ilegală. Regulatorul a sesizat în acest sens Cancelaria de Stat, iar joi va transmite o sesizare şi la Procuratura Generală pentru a investiga această situaţie.