Discuţii la Parlament. Fiecare formaţiune şi-a prezentat scenariile, decizia finală va fi cunoscută la ora 15 (VIDEO)

Embed:

(UPDATE 12:41) Deputaţii PAS şi PPDA le-au propus socialiştilor să treacă, astăzi, prin Parlament proiectul care a fost asumat de Guvern. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, Blocul ACUM este pregătit pentru orice scenariu, inclusiv pentru moţiune de cenzură. 

(12:15) Igor Dodon a ieşit la presă. Şeful statului a declarat că există 3 scenarii: 1. Maia Sandu retrage proiectul; 2. PSRM înaintează moţiunea de cenzură; 3. Maia Sandu retrage documentul şi îl trece prin Parlament, iar PSRM îl examinează şi îl votează. 

 

(11:19) Presa a fost anunţată că premierul a părăsit clădirea Legislativului prin uşa din spate 

(11:00) Şedinţa trilaterală, la care au participat deputaţii PSRM, premierul Maia Sandu şi preşedintele Igor Dodon, s-a încheiat. Deputaţii socialişti au făcut declaraţii de presă, în care au anunţat că premierul are timp până la ora 15:00 să retragă proiectul asumat prin răspundere. 

ştirea iniţială. 

Maia Sandu şi Igor Dodon au venit la Parlament, pentru a discuta cu deputaţii ACUM-PSRM. La intrare în clădirea Legislativului, premierul a refuzat să vorbească cu presa. Totodată, deputatul Radu Marian a declarat că la această şedinţă nu va participa Andrei Năstase, liderul PPDA, pentru că au fost invitat doar fracţiunile. 

Totodată, la Parlament a venit şi primarul ales Ion Ceban. Acesta a declarat că a venit sa îşi ia nişte acte, iar colegii l-au invitat şi la discuţii. 

Lasă un comentariu