Discuții în cadrul ședinței în formatul 1+1. Tiraspol nu vrea un nomenclator comun de medicamente cu Chișinăul

Embed:

Calitatea medicamentelor introduse în stânga Nistrului a fost principalul subiect discutat în cadrul ședinței în formatul 1+1 la Tiraspol. În timp ce Chișinăul insistă asupra unui nomenclator comun al preparatelor recunoscute internațional, partea transnistreană spune că are mecanisme proprii de verificare. Subiectul a stârnit replici între vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, și reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitali Ignatiev.

Subiectul a fost pus în discuţii, după ce prin punctul de control comun "Pervomaisk-Cuciurgan" nu a fost lăsat să treacă în stânga Nistrului un lot de preparate care nu figurau în nomenclatorul oficial al Republicii Moldova.

După acest caz, partea transnistreană a acuzat Chișinăul că pregătește un blocaj, lucru negat de Cristina Lisnic.

"În Republica Moldova spectrul și registrul medicamentelor corespunde standardelor internaționale GMP. Chiar și agenții economici care își au sediul în transnistria, fac tranzacții importând sau preluând anumite medicamente inclusiv și de la Chișinău", a declarat Cristina Lesnic, viceprim-ministrul pentru Reintegrare.

"Ce ține de interesele comerciale, Chişinăul nu trebuie să se implice. Este alegerea fiecărui importator care decide ce medicamente să cumpere. Orice barieră administrativă în acest domeniu o calificăm drept discriminare", a spus Vitali Ignatiev, reprezentantul politic al Tiraspolului.

În alt context, Cristina Lesnic s-a arătat îngrijorată că până acum doar nouă proprietari de terenuri agricole din raionul Dubăsari au primit certificatele care le permite accesul la pământurile amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol.

"Am manifestat anumite îngrijorări referitor la faptul cum se procesează documentele. Sunt în speranța că totuși partea transnistreană începând cu 1 august așa cum a promis va acorda acest acces necondiționat deținătorilor de terenuri", a menționat  Cristina Lesnic, viceprim-ministrul pentru Reintegrare.

"Dinamica nu este cea pe care ne-o dorim, pentru că este vorba despre interesele financiare ale unor fermieri și sunt unele neînțelegeri între proprietari și arendași", a zis Vitali Ignatiev, reprezentantul politic al Tiraspolului.

Reprezentanţii politici au mai discutat şi despre pregătirile pentru a asigura din 1 septembrie admiterea în traficul internaţional a automobilelor din stânga Nistrului, care vor circula în baza unor plăcuţe speciale.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu