DISCUŢII CU PROTESTATARII: Chiril Gaburici a declarat că vor identifica soluţii

Embed:

Un grup de lucru format din specialişti de la ANRE, Ministerul Economiei şi manifestanţi care cer reducerea tarifului la carburanţi vor căuta soluţii pentru a îmbunătăţi metodologia de calcul a preţurilor-plafon. Decizia a fost luată după ce protestatarii s-au întâlnit cu autorităţile. În timpul discuţiilor, conducerea Agenţiei şi ministrul Economiei, Chiril Gaburici, le-au explicat oamenilor cum sunt stabilite tarifele pentru combustibili. Aceştia au reiterat că majorarea preţurilor este cauzată, în mare parte, de scumpirea petrolului pe piaţa internaţională.

"Din 19 lei şi 15 bani, 6 lei 95 este impozitul, 8 lei şi 95 sunt cotaţiile, adică preţul internaţional şi trei lei 25 asta e marja comercială specifică", a spus directorul general ANRE, Tudor Copaci.

După două ore de discuţii, manifestanţii au spus că nu au înţeles cum sunt formate preţurile şi s-au îndreptat spre Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde au continuat protestul. Oamenii care au venit într-un număr foarte mic cer în continuare reducerea preţului până la 14 - 15 lei, asta chiar dacă susţin că nu au pretenţii faţă de regulator.

"ANRE-ul nu are un drept de decizie, instituţia îşi îndeplineşte legal funcţiile, dar rămân nişte dedesubturi, pentru că noi nu suntem experţi în domeniu şi nu îi putem să îi verificăm."

"Eu cred că în ţară pot fi preţuri mai mici, dar nouă ne spun unele lucruri neclare. Nu am înţeles nimic, mai aşteptăm."

Ministrul Economiei, Chiril Gaburici, a declarat că autorităţile sunt deschise pentru discuţii şi speră că, împreună cu protestatarii, vor identifica soluţii pentru a îmbunătăţi metodologia de calcul a preţurilor-plafon.

"În acelaşi timp, noi la Ministerul Economiei şi Infrastructurii vom analiza şi noi metodologia şi vom veni cu propuneri către Parlamentul Republicii Moldova, dacă le vom găsi, unde pot fi găsite aceste ajutări, pentru a îmbunătăţi metodologia de calcul şi de a obţine, ulterior, un tarif mai bun", a spus Pministrul Economiei, Chiril Gaburici.

La sfârșitul lunii mai, ANRE a majorat preţul unui litru de benzină cu 64 de bani, iar al motorinei cu 66 de bani. La scurt timp după ce Pavel Filip a solicitat inițierea dezbaterilor publice la acest subiect, tarifele au fost anulate. Miercuri, premierul Pavel Filip a făcut un apel către protestatari să aibă o atitudine constructivă, nu ultimativă. Potrivit executivului, tentativa de a bloca străzile afectează nejustificat locuitorii Capitalei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu