Discuţie de suflet. Vlad Plahotniuc s-a întâlnit cu membrii Organizației persoanelor în etate "Tezaurul Națiunii"

Embed:

Vârstnicii ne pot da adevărate lecţii de viaţă şi sfaturi înţelepte, iar autorităţile, drept răspuns, trebuie să aibă grijă de ei. Cu acest mesaj au venit reprezentanţii conducerii Partidului Democrat care au avut o întâlnire de suflet cu seniorii Organizaţiei "Tezaurul Naţiunii".

Evenimentul a fost consacrat Zilei naţionale a persoanelor în etate, marcată anual în data de întâi octombrie.

Cei 50 de vârstnici au putut discuta cu membrii PDM despre problemele lor, dar şi să vină cu sfaturi utile pentru generaţiile tinere.

"Ne dorim ca persoanele să conștientizeze că persoanele în vârstă din Tezaurul Națiunii nu sunt niște simpli siluete, care trec prin lume ca o umbră, ci sunt rodul pomului vieții", a spus preşedintele Organizaţiei persoanelor în etate, Nina Ţurcanu. 

Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a scos în evidenţă calităţile vârstnicilor de a privi totul cu calm şi de a cântări orice decizie.

"Eu vreau să vă mulțumesc în primul rând pentru activitatea pe care o faceți, pentru suportul, dedicația, abnegația cu care vă implicați în activitatea Partidului Democrat. Orice am face noi, în activitatea noastră de bază, cât de reușiți nu am fi fost noi în diverse activități și domenii, cât de performanți nu am fi, nouă întotdeauna ne lipsește înțelepciunea caracteristică vârstei", a spus președintele PDM, Vlad Plahotniuc. 

Vlad Plahotniuc a precizat că va face în continuare echipă cu seniorii pentru a dezvolta societatea.

"Avem alegerile parlamentare anul viitor și o să le câștigăm, dar trebuie să muncim mult, trebuie să fim o echipă puternică. Așa m-a învățat pe mine și bunelul meu și tatăl meu și de atunci nu mă pot opri, când de la trei ani mă punea bunicul să duc lemnele prin curte. La mine și azi mâinile sunt cu bătături", a spus preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc. 

Şi membrii cabinetului de miniştri au discutat despre proiectele de susţinere a seniorilor.

"Sper că ați apreciat puținul din ce am făcut noi cu pensiile. Încercăm să dezvoltăm cât mai multe servicii de îngrijire pentru bătrâni la nivel de comunitate. Avem foarte mari ambiții să lucrăm și al programul învățare continuă", a declarat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraş. 

"Așa cum vă dăruiți în educație, în cultură, în treburile gospodărești pentru că trebuiți copiilor și nepoților dumneavoastră, vă rog să fiți alături de noi și în activitățile politice. Fără de asta, succesul nostru nu ar fi posibil. Noi, această guvernare, vom face tot ce ne stă în puteri ca să ajutăm seniorii noștri", a spus ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc. 

"În sfârșit, astăzi, am simțit această căldură, atitudine bună față de generația noastră. Vă imaginați, în ziua de azi să vezi o astfel de atitudine?! Vă mulțumim tare mult."

Organizația persoanelor în etate "Tezaurul Națiunii" a Partidului Democrat a fost fondată în anul 2011.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu