Directorul unei întreprinderi de stat și un inginer din nordul țării, reținuți de CNA

Directorul întreprinterii de Stat "Stațiunea tehnologică pentru irigare Ungheni" și un inginer din cadrul Agenției Apele Moldovei au fost reținuți de ofițerii CNA și procurori, fiind suspectați de corupere pasivă. 

Potrivit denunțătorului, aceștia ar fi extorcat circa 200.000 de lei pentru vânzarea la un preț avantajos a bunurilor aflate la balanța întreprinderii, în lipsa organizării unei licitații. 

Cei doi au fost reținuți în flagrant în  timp ce un agent economic le oferea suma de 30.000 de lei, pe care o datora pentru bunurile mobile achiziționate anterior. 

Suspecții și-au recunoscut vina și au fost reținuți pentru 72 de ore. 

Totodată, ofițerii CNA au efectuat opt percheziții la întreprinderea de stat "Direcţia Nodului Hidrotehnic Costeşti-Stînca", unde conform aceleiaşi scheme, în perioada anilor 2011-2014 s-ar fi pretins şi primit 200.000 de lei pentru comercializarea staţiilor de pompare a apei şi a ţevilor subterane, în lipsa unei licitaţii.

Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă închisoare până la 15 ani cu amendă până la 200.000 de lei și privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu