Directorul și vicedirectorul „Air Moldova”, trimiși în judecată pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Bunurile și activele învinuiților, sub sechestru

Directorul general și vicedirectorul „Air Moldova” au fost trimiși pe banca acuzaților pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Procuratura Anticorupție a anunțat despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a celor doi.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, urmărirea penală în privința celor doi a fost pornită în luna martie 2021 în baza unui denunț.
"Directorul general și vicedirectorul Întreprinderii de Stat Compania Aeriană „Air Moldova”, în perioada anilor 2018-2019, la încheierea contractului de wet-lease nr. 0285 din 17.05.2018, au cauzat prejudiciu în proporții deosebit de mari persoanei juridice de drept public, statul, reprezentat de Agenția Proprietății Publice, în mărime de 36 690 567,90 lei și persoanei juridice de drept privat, S.R.L. „Air Moldova”, în sumă de 83 340 455 lei", se menționează n comunicatul emis de PA.
Învinuiții nu și-au recunoscut vina. Aceștia riscă o amendă de până la 57,500 lei sau cu până la 3 ani de închisoare, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Totodată, în scopul reparării prejudiciului cauzat, Procuratura Anticorupție în comun cu Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a Centrului Național Anticorupție, au aplicat sechestru pe bunurile și activele învinuiților aflate pe teritoriul Republicii Moldova și peste hotarele țării, în sumă de 12 289 183, 50 lei.