Directorul şcolii internat nr.3 din Capitală, Igor Sandler, a fost condamnat la 17 ani și jumătate de închisoare

Embed:

 

Directorul gimnaziului-internat numărul 3 din Capitală a fost condamnat la 17 ani şi jumătate de închisoare pentru trafic de copii. Complicele său, care este un om de afaceri, va sta 17 ani după gratii. Sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria Chişinău cu sediul în sectorul Buiucani şi este cu drept de atac.

Instanţa a mai stabilit că antreprenorul inculpat trebuie să achite victimei minore pagube morale în sumă de 450 de mii de lei, iar directorul şcolii - de 350 de mii de lei, deşi acuzarea a solicitat o sumă de un milion de lei.Sentinţa a fost dată în lipsa inculpaţilor.

"Se stabileşte lui Sandler Igor Lev o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 17 ani şi şase cu executare într-un penitenciar de tip închis", a precizat Alexandru Negru, magistrat Judecătoria Chişinău cu sediul în sectorul Râşcani.

Avocatul celor doi susţine că sentinţa este ilegală şi o va contesta la Curtea de Apel.

"Argumentul principal în favoarea nevinovăţiei a inculpaţilor Sandler şi Rebot constă în faptul că latura subiectivă a infracţiunii nu a fost demonstrată în mod lucid de către procuror", a menţionat Roman Aronov,  avocatul inculpaţilor. 

În prezent, minorul abuzat sexual are 15 ani şi îşi continuă studiile în altă instituţie de învăţământ.

"Psihologii nici până ziua de astăzi nu ştiu, care vor fi repercusiunile unui abuz sexual asupra dezvoltării de mai departe a unui copil. Deci, nu se cunosc consecinţele, ele pot surveni în timp. Iar pedeapsa stabilită consider că-şi va atinge scopul enunţat de lege şi anume va reeduca persoanele", a declarat Natalia Bairam, avocata victimei.

PUBLIKA.MD aminteşte că directorul gimnaziului-internat numărul 3 din Capitală, Igor Sandler, şi un om de afaceri au fost reţinuţi în septembrie 2017.

Anchetatorii au stabilit că dascălul i-a făcut cunoştinţă businessmanului cu un minor de 14 ani.

Ulterior, bărbatul a închiriat un apartament, unde copilul a fost exploatat sexual. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu