Directorul "Poşta Moldovei": Îmi pare rău. PLDM: Ne vedem la judecată

Embed:

Partidul Liberal Democrat va acţiona în judecată Întreprinderea de Stat "Poşta Moldovei". Şi asta pentru că reprezentanţii acestei instituţii nu ar fi expediat aproape cinci mii de scrisori personalizate alegătorilor, inclusiv membrilor PLDM. Conducerea "Poşta Moldovei" respinge acuzaţiile.

Şeful-adjunct al staff-ului electoral al PLDM, Vadim Pistrinciuc, susţine că scrisorile nu au fost expediate de către oficiile poştale din sectorul Ciocana al Capitalei.

"Am primit şi dovezi pe faţă, pentru faptul că există structuri sau persoane în cadrul ÎS "Poşta Moldovei" care nu îşi exercită atribuţiile contractuale, în primul rând. Nu dorim să spunem că ar sta cineva special în spatele acestei acţiuni", a declarat Pistrinciuc.

Vladimir Ceban
, directorul general al întreprinderii "Poşta Moldovei", spune că din aproape jumătate de milion de scrisori expediate de PLDM, o mie au fost returnate. S-a întâmplat deoarece unele nu au avut adrese complete, iar alte au fost fără conţinut.

"Îmi pare rău de chestia asta. Tot timpul am fost pentru ca scrisorile să ajungă la destinatar obiectiv. Nu avem niciun interes. Noi suntem pentru prestarea unor servicii de calitate", a menţionat Ceban.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu