Directorul Institutului Mamei şi Copilului cere susţinerea Parlamentului şi a Guvernului cu privire la campania Renaşte Moldova

Embed:

Directorul Institutului Mamei şi Copilului, Ştefan Gaţcan, le-a expediat premierului Iurie Leancă şi preşedintelui Parlamentului Igor Corman câte o scrisoare publică, adresându-se astfel Guvernului şi Legislativului cu privire la campania Renaşte Moldova.

Prin intermediul acestor scrisori, Ştefan Gaţcan s-a adresat “tuturor fracţiunilor, deputaţilor şi Comisiei de profil din Parlament”, precum şi “întregului Cabinet de miniştri şi instituţiilor guvernamentale” cu un apel pentru susţinerea campaniei de colectare de fonduri la nivel naţional pentru Institutul Mamei şi Copilului. "Intervenim respectuos cu rugămintea ca instituţia Legislativă, respectiv Guvernul să se implice activ şi public în sprijinirea Campaniei Renaşte Moldova, atât prin dezbaterea problemei demografice, cât şi prin contribuţii personale şi prin susţinerea publică a acestei campanii, al cărui obiectiv general constă în asigurarea asistenţei medicale de calitate acordate mamei şi copilului în Republica Moldova", se arată în scrisoarea adresată de către directorul Institutului.

Ştefan Gaţcan a precizat că a ales să le scrie parlamentarilor şi membrilor Guvernului acum, când Executivul a aprobat o serie de măsuri care vizează problema natalităţii şi a condiţiilor pentru mame şi nou-născuţi. Menţionăm că, la 25 iunie, Cabinetul de miniştri a adoptat modificarea anexei la Programul naţional strategic în domeniul securităţii demografice a Republicii Moldova (2011-2025).
 
Campania Renaşte Moldova a fost demarată în luna aprilie şi urmăreşte atingerea unor obiective cu impact social naţional: reducerea riscului de naşteri patologice prin garantarea accesului liber la medicina modernă; asigurarea de consultaţii, tratamente şi asistenţă medicală de calitate pentru femeile care doresc să conceapă un copil, cele care se confruntă cu afecţiuni ginecologice şi chiar mamele care au copii mici, din toate clasele sociale, de pe tot teritoriul ţării.

Cei care doresc să facă donaţii pot transmite un SMS la numărul 9944 valabil în toate reţelele de telefonie mobilă. Mai multe informaţii despre beneficiari, dar şi despre cei care au susţinut campania până la acest moment: www.renastemoldova.md.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu