Directorii a 91 de bănci aşteaptă publicarea rezultatelor testelor de stres aplicate instituţiilor pe care le conduc

Embed:

Un moment greu pentru sistemul bancar european. Directorii a 91 de bănci aşteaptă cu teamă publicarea, astăzi, a rezultatelor testelor de stres aplicate instituţiilor pe care le conduc. Multe se află într-o situaţie critică, în special din cauza creditelor neperformante.

Problema este că destule bănci din Spania, Grecia şi Portugalia depind esenţial de fondurile oferite de Banca Centrală Europeană, scrie The Wall Street Journal. Autorităţile europene sunt însă mai optimiste şi afirmă insistent că sistemul financiar pe care îl patronează este solid şi poate face faţă provocărilor. Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, a avertizat însă că băncile care vor pica testul de stres vor trebui să apeleze întâi la fonduri private, apoi la fondul de stabilitate recent înfiinţat. Presa rusă preia tot previziunile pozitive.

RIA Novosti scrie că deşi vor fi testate peste 65 la sută din activele băncilor europene, politicienii UE sunt convinşi că marile bănci nu au probleme. Datele stress-testului ar trebui să ajute la stabilirea capacităţii de a rezista tensiunilor financiare, dar şi de a depăşi pierderile post-recesiune.

loading...

Lasă un comentariu