Diplomaţii moldoveni îşi marchează ziua profesională. Cu ce realizări se mândresc

Embed:

Diplomaţii moldoveni şi-au sărbătorit astăzi, deja al doilea an consecutiv, ziua profesională.  Evenimentul este prilejuit de împlinirea a 23 de ani de când Moldova a depus cererea de aderare la Organizaţia Naţiunilor Unite. Cu această ocazie, la Ministerul de Externe a fost organizată şi o şedinţă festivă.

Potrivit ministrului în exerciţiu al Afacerilor Externe, Natalia Gherman, în 2014, datorită profesionalismului diplomaţilor moldoveni, s-a reuşit semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

"În faţa serviciului nostru sunt mai multe obiective şi scopuri nobile. Va trebui să implementăm cu bună credinţă Acordul de Asociere. Va trebui să păstrăm cursul integrării europene absolut în toate domeniile", a spus ministrul.

Diplomaţii au fost felicitaţi şi de primul preşedinte al ţării Mircea Snegur, dar şi de primul ministru de Externe al Moldovei, Nicolae Ţâu: "În DEX sau Enciclopedie vom găsi că diplomaţia nu e o meserie, ci o artă. Într-o comparaţie sunteţi aşa cum e scris în definiţie, sunteţi profesionişt. Când am devenit ministru de Externe, cum consideraţi, care era staff-ul nostru? Şapte personae, inclusiv personalul tehnic".

În prezent, Moldova are 229 de diplomaţi, dintre care 126 activează în cadrul celor 38 de ambasade, consulate şi alte reprezentanţe diplomatice în străinătate. 31 de diplomaţi moldoveni sunt în rang de ambasadori.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu