Dinamo-Gloria din Tiraspol a făcut un pas important spre finala Campionatului Naţional de volei feminin

Embed:

Echipa Dinamo-Gloria din Tiraspol a făcut un pas important spre finala Campionatului Naţional de volei feminin.

Dinamovistele au câştigat cu scorul de 3-1 prima partidă a seriei semifinale cu formația Universităţii de Stat din Chişinău.

Tiraspolencele au dominat primul set al meciului jucat în deplasare, la Chișinău, şi s-au impus cu 25-20. În schimb, voleibalistele din capitală au câştigat dramatic setul secund cu 26-24. În continuare, însă, Dinamo-Gloria a revenit la cârma partidei, a controlat jocul şi a câștigat seturile 3 și 4 cu 25-23 şi, respectiv, 25-19.

"Fiecare echipă care a acces în play-off ţinteşte titlul de campioană. Noi deja am făcut un pas înainte",  a spus jucătoarea Dinamo-Gloria Tiraspol, Oxana Didenco.

"Avem un adversar destoinic. A luptat cât a putut, dar noi am fost puţin mai puternici. Asta nu înseamnă că adversarul e slab", a spus antrenorul Dinamo-Gloria Tiraspol, Petru Stănilevici.

"Una din marile noastre probleme este jocul la primire, unde greşim des şi astfel este ruinată toată combinația, tot jocul. Ne vom strădui să smulgem victoria în următorul meci, pentru că ne este strict necesară", a spus jucătoare USM, Anastasia Gamurari.

În cealaltă semifinală, Dinamo Chişinău a învins o altă echipă studențească, cea a Universităţii Tehnice, cu scorul de 3-0.

Manşa secundă a semifinalelor este programată pentru ziua de duminică. Seriile semifinale se dispută după sistemul ”Cel mai bun din 3 partide”.

Pe aceeaşi temă