DIN NOU LA URNE! Duminică vor avea loc alegeri locale ale consilierilor în două localităţi din ţară

Duminică vor avea loc alegeri locale noi ale consilierilor în Consiliul comunal Lingura, raionul Cantemir și Consiliul sătesc Coșernița, raionul Criuleni.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, scrutinul de duminică are loc pentru că după alegerile locale generale din iunie nici la a treia ședință de constituire nu a fost asigurată prezența majorității consilierilor aleși și, potrivit Legii privind administrația publică locală, consiliile locale respective se consideră dizolvate de drept.

În cursa electorală pentru Consiliul comunal Lingura, raionul Cantemir, s-au înregistrat cinci concurenți electorali, și anume, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Partidul Liberal, Partidul Democrat din Moldova și Partidul Popular European din Moldova.

Pentru Consiliul sătesc Coșernița s-au înregistrat trei concurenți: Partidul Democrat din Moldova, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova.

Componența numerică a celor două consilii locale este de 11 consilieri în fiecare caz. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu