Din 1 iulie, poliţiştii moldoveni vor purta uniforme cu tot cu echipament în valoare de 6.000 lei. IATĂ cum arată acestea

Embed:

Începând cu 1 iulie 2013, poliţiştii moldoveni vor purta uniforme noi. Acestea au fost prezentate în cadrul unei ceremonii la Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”. Preţul unei uniforme, cu tot echipamentul necesar, este de 6.000 lei. Poliţiştii sunt mulţumiţi de noile straie, pentru care statul va plăti 54 de milioane de lei.

Noile uniforme vor fi albastre, şi nu negre. Iar în loc de chipiurile actuale, vor fi altele, mai mici. Uniforma va avea nasturi argintii cu elemente ale însemnelor de stat.

"Această scurtă este comodă indiferent de condiţiile meteo şi ne permite să ne mişcăm mai uşor", a declarat Ion Nicolăiescu, inspector de poliţie.

Conducerea Ministerului de Interne spune că nu există diferenţă mare de preţ între uniformele vechi şi cele noi. Iar în curând va fi selectată compania care le va produce.

"Poliţia este cel mai mare beneficiar al acestei reforme. Noi am schimbat legea, structura organizaţională pentru ca să avem un stil nou, un stil modern", a declarat ministrul în exerciţiu al Afacerilor Interne, Dorin Recean.

Pe de altă parte, oamenii consideră, că banii preconizaţi pentru uniformele noi puteu fi folosiţi în alte scopuri.

"Mai bine aceşti bani ar fi dat bătrânilor şi pensionarilor", a spus o doamnă.

"Avem copii fără adăpost, oameni flămânzi şi aceştia bani ar fi trebuit să li se acorde lor. Anume pentru ei trebuiau cheltuiţi aceşti bani", a menţionat un tânăr.

"Nu avem nevoie de o uniformă nouă. De ce e nevoie de 54 de milioane de lei pentru aceasta? Care este rostul? Cine are nevoie? Trebuie de reparat drumul de lâgă Piaţa Calea Basarabiei", a afirmat un bărbat.

Actuala uniformă a poliţiei a fost introdusă în 2000.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu