Dimineața la biserică, iar după liturghie pe terenul de fotbal. Dezvăluiri interesante din viaţa preotului din satul Lalova

Embed:
Dimineața la biserică, iar după liturghie pe terenul de fotbal. Este vorba de preotul din satul Lalova, raionul Rezina, care de doi ani este antrenor pentru echipa de fete ce cântă în strană, FC "Nistru Lalova".

În echipă sunt opt fete. Paula Caraman pare, la prima vedere un copil gingaș, însă odată ce intră pe teren se dezlănţuie. Adolescenta de 14 ani spune că a îndrăgit acest sport încă de mică.

"Îmi place foarte mult acest sport și înainte de asta l-am practicat", a spus Paula Caraman.

Şi Natalia Arhire îmbină perfect dragostea pentru muzica duhovnicească şi pasiunea de a juca fotbal. Fata spune că tot succesul pe care l-a atins până acum se datorează antrenorului Ștefan Ciugui.

"Părintele este un antrenor bun și într-adevăr am ajuns o echipă foarte bună.Mama este foarte mândră de mine și tot timpul mă susține că o să fie bine, tu ești o luptătoare", a menţionat Natalia Arhire. 

Iar Gabriela Roșca driblează mingea, uneori, mai bine decât un băiat: "Doi ani de când cânt în corul bisericii. Uneori simțim frică, dar alte ori mândri că avem curajul şi putem juca acest sport pentru că nu toate fetele pot face parte dintr-o echipă de fotbal feminin".

Părintele Ștefan Ciugui se mândrește că poate face față celor două meserii, una de slujitor al domnului, cealaltă de antrenor de fotbal. El spune că este mult mai ușor să pregăteşti o echipă de fete, decât una de băieți.

"Fetele mai repejor le organizez, singure se organizează, dar sunt mai alintate, mai repede se supără. Fie că una a lovit-o, că cealaltă nu i-a dat pasa. Dar la general, e mai ușor cu fetele decât cu băieții. Un preot ar trebui să aibă mai multe activități în parohie", a declarat părintele Ștefan Ciugui.

Când a venit să slujească în Lalova, preotul Ștefan Ciugui a început să antreneze o echipă de băieți, însă, din 2016 acesta a decis să formeze FC "Nistru Lalova".
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu