Dieta UIMITOARE cu struguri! Slăbești cinci kilograme în doar 5 zile

Cei care doresc să slăbească în această perioadă trebuie să afle că strugurii sunt un aliat imbatabil împotriva excesului ponderal. Iată în ce constă o cură cu struguri: se începe cu o perioadă deîncălzire de 3 zile, în care se consumă progresiv o jumătate de kilogram de struguri în prima zi, un kilogram în a doua, ajungânduse la 1,5 kilograme în cea de-a treia zi, scrie realitatea.net.

După aceste zile în care ne obişnuim digestia cu strugurii, urmează 5 zile în care se consumă numai şi numai struguri, ca atare sau sub formă de must. După ultima zi de cură ne neobişnuim gradat cu alimentele normale, consumând mai întâi infuzii de plante îndulcite cu miere şi alimente uşoare (supe de legume, cartofi fierţi sau copţi etc.), ajungând ca în 3-4 zile să se revină la alimentaţia normală.

Cura cu struguri este recomandată pentru eliminarea rapidă a kilogramelor nedorite (între 3-5 kilograme), a toxinelor din organism şi pentru accelerarea metabolismului .

Singurul supliment care se permite pe parcursul curei sunt ceaiurile calde neîndulcite de chimen, mentă sau cimbrişor, pentru a combate eventuala diaree sau crampele abdominale.

Contraindicaţii la cura cu struguri: persoanele care suferă de diabet, probleme renale grave, hipertensiune, retenţie de apă, colită şi diaree cronică.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »