DIETĂ PENTRU CREIER. Ce să mănânci ca să ai o stare pozitivă, memorie bună şi concentrare puternică

Mai multe studii au arătat că mâncarea fast-food creează dependenţă, grăsimile declanşând centrii de plăcere ai creierului, aceeaşi centri care sunt declanşaţi şi de droguri, scrie Jurnalul.ro, cu referire la Daily Mail.

O dietă sănătoasă pentru creier ajută la o memorie bună, un intelect ascuţit şi o stare de spirit pozitivă.

Concentrarea depinde de menţinerea mesajelor care decurg în mod liber între celulele creierului. Aceste celule au nevoie de oxigen pentru a porni şi a trimite un mesaj, şi îl primesc din zahărul din sânge. Pentru îmbunătăţirea capacităţii de concentrare este nevoie de un aport caloric adecvat pe parcursul zilei. Fibrele nervose trimit semnalele de la o celulă la alta, exact ca firele electrice. Pentru a construi aceste învelişuri, creierul are nevoie de o substanţă grasă numită mielină.

Acizii graşi Omega-3, care se găsesc în peştele gras, nuci, dovleac şi seminţe, ajută la construirea şi menţinerea mielinei. Trei mese pe zi şi gustările formate din nuci şi seminţe ajută la o concentrare bună. 

Sentimentele noastre, ca toate activităţile mentale, implică un schimb frenetic de mesaje electrice între celulele creierului. Informaţiile sunt transportate între celule de substanţe chimice numite neurotransmiţători, care joacă un rol cheie în starea de spirit.

Unul dintre neurotransmiţătorii cheie este dopamina, mesagerul care este responsabil atunci când "te simţi bine". Nivelurile ridicate de dopamină dau entuziasm şi plăcere, iar nivelurile scăzute provoacă tristeţe, iritare şi plictiseală. Produsele zaharoase şi mâncarea grasă provoacă un val de dopamină. Creşterea rapidă de dopamină este urmată de o scădere la fel de puternică, pentru o stare optimistă fiind indicate alimentele bogate în proteine. O altă modalitate de a asigura o producţie constantă de dopamină şi o stare de spirit bună este reprezentată de furnizarea creierului precursori, care sunt moleculele ce se utilizează la fabricarea dopaminei. Un precursor important este fenilalanina, care se găseşte în soia, sfeclă, fasole, migdale, ouă, carne şi cereale.

Ciocolata schimbă rapid starea de spirit, ea fiind eficientă pentru că ridică nivelul dopaminei. 

Serotonina este un neurotransmiţător care creează stările de linişte şi mulţumire, şi combate anxietatea. O gustare cu carbohidraţi ridică nivelul de serotonină rapid şi provoacă şi somn, de aceea este indicat să se menţină un nivel echilibrat. Pentru a produce serotonină, creierul are nevoie de triptofan, o substanţă care se găseşte în ouă şi carne. Alcoolul stimulează dopamina, iar dacă se consumă în cantităţi mici, creează un sentiment de bine. Pentru o stare de bine care să dureze o zi întreagă, este indicat un mic dejun cu ouă şi şuncă sau migdale şi fasole.

Cafeaua cu cafeină este un remediu clasic pentru somnolenţă, dar trebuie folosită potrivit. O ceaşcă de cafea sporeşte vigilenţa, în timp ce două cafele creează stări de anxietate.

Capacitatea noastră de a ne aminti depinde de modul în care celulele creierului realizează noi conexiuni. Aceste conexiuni se realizează cel mai bine atunci când celule sunt excitate, de aceea avem tendinţa să ne amintim evenimentele care au avut loc atunci când suntem emoţionaţi sau stimulaţi intelectual. Acetilcolina este un mesager cheie în creier, care menţine celulele excitate, care este produs din colină şi se găseşte în ouă, ficat şi soia. Şi legumele precum varza, broccoli şi conopida ajută la o memorie bună. Ouăle se pare că au cele mai eficiente rezultate asupra memoriei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu