Diego Godin s-a transferat de la Atletico Madrid la Inter Milano

Fundaşul uruguayan Diego Godin s-a despărţit după nouă sezoane de echipa spaniolă de fotbal Atletico Madrid, semnând un contract pe trei ani cu Internazionale Milano, a anunţat luni dimineaţa clubul italian, scrie agerpres.ro.

"Avem un nou şerif în oraş", a scris Inter pe contul său de Twitter, precizând că acordul cu fotbalistul sud-american este valabil până la 30 iunie 2022.

Diego Godin, în vârstă de 33 ani, are 131 de selecţii în reprezentativa ţării sale, pentru care a marcat opt goluri.

El a evoluat începând din 2010 la Atletico Madrid, grupare cu care a cucerit, între atlele, un titlu de campion al Spaniei (2010) şi două trofee Europa League (2012 şi 2018).
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu