Dică este sigur pe sine: Chiar dacă sunt un antrenor tânăr, pot să duc Steaua în competiţiile europene cât mai sus

Embed:
"De fapt, Steaua înseamnă totul pentru mine. Şi pentru mine este o onoare să antrenez această echipă şi a fost o onoare că am jucat la această echipă şi că am putut să fac performanţă", a spus antrenorul FCSB, Nicolae Dică.

Idol al suporterilor încă din perioada în care juca la fosta ”Steaua”, Nicolae Dică a preluat banca tehnică a echipei bucureştene în luna mai a anului curent. În 24 de meciuri oficiale de când se află la timonă, FCSB-ul a suferit doar două înfrângeri şi este liderul la zi a Ligii Întâi.

Vicecampioana României merge ceas şi în grupa G a Ligii Europei. FCSB are trei victorii din tot atâtea meciuri disputate, iar o eventuală victorie în meciul de joi, de la Bucureşti, cu Hapoel Beer-Șeva ar propulsa clubul în ”primăvara europeană”.

Antrenorul FCSB-ului, Nicolae Dică, a gustat din euforia serilor magice în cupele europene, el marcând de şase ori în sezonul 2005-06 al Cupei UEFA, stagiune în care bucureştenii au ajuns până în semifinalele competiţiei.

Acum, însă, Dică nu mai este pe teren. Dar, în pofida faptului că este al doilea cel mai tânăr antrenor din sezonul curent al Ligii Europei, tehnicianul de 37 de ani este încrezător în forţele proprii.

"Chiar dacă sunt un antrenor tânăr, un antrenor ”fără experienţă”, cum se spune, consider că am capacitatea necesară şi că pot să reuşesc să duc Steaua în competiţiile europene cât mai sus. Să facem performanţă, pentru că asta se doreşte la un club mare. Am încredere mare în jucătorii pe care îi antrenez şi sunt sigur că vom face lucruri frumoase împreună", a spus antrenorul FCSB, Nicolae Dică.

Partida dintre FCSB şi Hapoel Beer-Șeva, contând pentru Grupa G a Ligii Europei, se va disputa joi şi va fi televizată în direct, de CANAL 3, de la ora 22:05.

În aceeaşi seară, dar două ore mai devreme, de la 20:00, CANAL 3 va transmite în direct partida Grupei F dintre Lokomotiv Moscova şi FC Sheriff Tiraspol.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu