Dialog la conferinţa bavareză: Tiraspolul, încântat de anularea unor restricţii impuse de Chişinău

Anularea temporară de către Chişinău a restricţiilor de circulaţie pentru maşinile înregistrate în stânga Nistrului a fost salutată de către reprezentanţii Tiraspolului. Poziţia a fost exprimată la conferința bavareză pentru promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

La rândul lor, reprezentanţii Chişinăului au subliniat necesitatea intensificării dialogului pentru reglementarea problemei transnistrene.

În acelaşi timp, mediatorii și observatorii formatului de negocieri "5+2" au subliniat importanţa definirii statutului special al regiunii, în cadrul frontierelor Republicii Moldova.

Cea de-a şasea conferință bavareză pentru promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între malurile Nistrului s-a desfăşurat în zilele 29 şi 30 octombrie, în Germania.

La eveniment au participat experți internaționali în probleme economice, transport și ecologie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu