Dialog închis la Open Dialog. Alexei Lungu: La eveniment au participat vreo 15 oameni

Embed:

Un eveniment colateral organizat într-o pauză de masă cu o sală aproape goală. Astfel a arătăt conferinţa cu privire la drepturile omului organizată în oraşul elveţian, Geneva de către fundația "Open Dialog", condusă de către Ludmila Kozlovska.

Aprecierea a fost dată de invitaţii emisiunii Fabrika, care au fost prezenţi la acel eveniment.

"Eu am ţinut să o felicit pe doamna Kozlovska pentru evenimentul care a adunat vreo 15 oameni, deşi era o sală imensă. Evenimentul pe care l-au organizat Open Dialog avea remarca side event, adică un eveniment colateral. Nu avea treabă cu forumul acesta mare, dar în cadrul acestui forum vă dăm voie să discutaţi o problemă aparte într-o sală pe care v-o oferim. Foarte inteligent. Am să ies la un post de televiziune controlat de opoziţie şi de oameni dubioşi care se ascund pe la Frankfurt şi am să spun că ONU a criticat şi condamnat Republica Moldova", a spus jurnalistul Alexei Lungu.

Fostul viceministru de interne, Ghenadie Cosovan, a declarat că prin astfel de acţiuni Open Dialog a încercat să folosească imaginea Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru a manipula şi dezinforma opinia publică.

"Acestă şezătoare a avut loc în pauza de masă. Sub tutela unor instituţii democratice, a principiilor democratice ei îşi introduc elementele distructive care de la aşa tribună induc în eroare cetăţenii noştri", a spus fostul viceministru de Interne, Ghenadie Cosovan.

Potrivit invitaţilor emisiunii, Ludmila Kozlovska a evitat să răspundă la întrebările adresate de ei.

Mai mult, transmisia directă a forumului pe facebook a fost întreruptă brusc de organizatori. Ulterior şi materialele postate pe pagina oficială a acesteia despre manifestaţie au fost retrase.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu