Diacov: La vamă fără "spravcă" de la doctor şi de la "finanţâst". Cei care trec frontiera de stat sunt dezbrăcaţi până la chiloţi

Parlamentul a aprobat astăzi în prima lectură proiectul de lege privind frontiera de stat. În timp ce unii deputaţi au venit cu amendamente la proiectul de lege, democratul Dumitru Diacov a criticat activitatea grănicerilor, pentru că ar fi exigenţi cu persoanele care trec frontiera.

Preşedintele fracţiunii PD, a declarat că există o serie întreagă de interdicţii şi prevederi care creează o situaţie destul de jenantă. "Cei care trec frontiera Republicii Moldova sunt dezbrăcaţi până la chiloţi de către grănicerii noştri, nu are importanţă de unde vin. Rugăm să aven un proiect de lege european, civilizat, dar nu unul care creează doar imagine negativă ţării”, a declarat Diacov.

Deputatul a spus că regulile trebuie să fie stricte, dar totuşi să nu fie exagerate, astfel încât cei care vizitează Republica Moldova să fie întâlniţi cu braţele deschise. „Ia arată "spravcă" de la doctor, de la "finanţâst". Nu suntem El Dorado unde stau cozile la frontieră. De ce trebuie ca o persoană să prezinte un teanc de acte?", s-a întrebat Diacov.

Ideea a fost susţinută şi de către deputatul liberal Vlad Lupan. „Atunci când un grănicer verifică o persoană, poate să o facă în dependenţă de evaluarea riscurilor. Numai în cazul când este un risc sporit poate să ceară documente adiţionale. Să prezinte adiţional invitaţia la un eveniment sau altcceva”, a declarat deputatul Vlad Lupan.

În final, deputaţii au convenit că aceste observaţii vor fi luate în consideraţie în comisia de profil, atunci când proiectul de lege va fi pregătit pentru lectura a II-a.

 

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu