Dezvăluri incendiare: Un fost jucător al Daugava Daugavpils susţine că toată conducerea clubului este implicată în meciuri trucate

Embed:

Dezvăluri incendiare în fotbalul din Letonia. Un fost jucător al formaţiei Daugava Daugavpils a declarat că toată conducerea clubului este implicată în meciuri trucate. Acesta a povestit în detalii cum şefii aranjează partidele în campionat. La Daugava antrenor principal este moldoveanul Ivan Tabanov.

Daugava este suspectată că ar fi aranjat meciuri în Campionatul Letoniei. Dezvăluirile au fost făcute chiar de un fost jucător al echipei, nigerianul Stanley Ibe.

"Toată conducerea clubului este implicată în meciuri trucate. Preşedintele clubului le ordona directorului şi antrenorului să aranjeze unele partide. Aceştia la rândul lor alegeau 3-4 jucători care să influenţeze rezultatul. Aşa a fost în meciul cu Ventpils, pierdut cu 0-1, şi în partidele câştigate cu Metta şi Ilukstes. În ultimele două dueluri, ni s-a spus să nu învingem la un scor mare. Până la urmă, aşa şi s-a întâmplat", a spus Stanley Ibe.

Federaţia Letonă de fotbal a reacţionat imediat după declaraţiile fotbalistului şi a cerut explicaţii conducerii clubului. Daugava Daugavpils este antrenată din 2012 de moldoveanul Ivan Tabanov. Fostul tehnician al formaţiei Zimbru Chişinău a câştigat titlu cu formaţia letonă la sfârşitul anului trecut. În luna martie a acestui an, Daugava a cucerit şi Supercupa Letoniei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu