DEZASTRU în sectorul Râşcani. REACŢIILE autorităţilor în cazul construcției care s-a surpat

Embed:

Procuratura Generală a deschis un dosar penal în cazul construcției care s-a surpat aseară pe bulevardul Moscovei din Capitală. Astăzi, la locul incidentului au mers reprezentanți ai Primăriei și Inspecției de Stat în Construcții, care au analizat situația.

Procuratura Generală s-a autosesizat în cazul dezastrului din sectorul Râșcani al Capitalei

Clădirea băncii, aflată în imediată apropiere a șantierului, a fost afectată și ea. Din imaginile prezentate de Serviciul Situații Excepționale se văd geamuri deteriorate, dar și pardoseala fisurată din interior. Potrivit reprezentanților băncii, o comisie specială a desfășurat, astăzi, o expertiză și a stabilit că rezistenţa clădirii nu este afectată. Astfel, în curând, banca își va relua activitatea.

DEZASTRU în sectorul Râşcani al Capitalei! MOMENTUL în care se surpă pământul de sub clădire (VIDEO/FOTO)

Viceprimarul Capitalei Nistor Grozavu pune la îndoială calitatea construcției care a început în vecinătatea băncii: "Construcțiile care au fost folosite pentru acest zid nu au fost nici de calitate, nici de parametrii pentru asemenea construcții. La faza de executare garantat că sunt anumite încălcări. Proiectantul mi s-a creat aseară impresia că nu are experiența respectivă."

De cealaltă parte, șeful adjunct al Inspecției de Stat în Construcții, Veaceslav Potop, spune că proiectantul are toate actele în regulă: "Când am examinat documentaţia de proiect s-a văzut că este proiectant atestat, cel puţin cu acte în regulă. Dar care sunt cauzele rămâne deja să le examinăm. Nu putem să spunem nici că e vina proiectantului, nici că e vina antreprenorului care execută lucrările de construcţie".

Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a anunțat că va crea o comisie care va analiza ce s-a întâmplat pe acest șantier. Dacă vor fi depistate abateri, proiectantul, dirigintele de șantier și alte persoane responsabile vor rămâne fără licențe.

Viceprimarul Capitalei Nistor Grozavu a declarat că lucrările pe șantier nu vor fi sistate: "Sistarea construcţiei şi interzicerea construcţiei începute asta înseamnă continuarea prăbuşirii mai departe. Dar executând acea parplanşă de beton armat, eu vă asigur că problemele vor fi excluse".

Oamenii care trăiesc şi lucrează în preajma şantierului sunt speriaţi şi revoltaţi:

"Oamenii au fost împotriva acestei construcţii. Eu locuiesc în apropiere, este foarte periculos".

"La aşa adâncime, aici sunt râuri subterane, aşa am auzit. Pământul se aşează şi fără construcţia asta".

"Cred că nu s-a ţinut cont de norme, iar ploile au dus la surpare. Acest fapt, mă îngrijorează".

"Este o obrăznicie. Nu înţeleg cum a eliberat primăria autorizaţia de construcţie pe un asemenea teren. Dacă s-ar fi produs dimineaţa, când totul este aglomerat?"

Autoritățile au mai anunțat că de săptămâna viitoare vor fi inspectate toate șantierele din Capitală.

Compania D&D despre care s-a vehiculat că ar fi responsabilă de lucrările de construcţie susține că deține doar contractul de vânzare a apartamentelor, iar lucrările pentru fundament au fost executate de altă firmă. Este vorba despre ABC "Gurmandis", căreia îi aparţine terenul. Aceasta nu deţine, însă, licenţă pentru astfel de activităţi, potrivit Camerei de Licenţiere.

În acelaşi timp, responsabilii de la Inspecţia de Stat în construcţii susţin că firma "Gurmandis" ar fi contractat serviciile de la alt antreprenor. Nicio autoritate, însă, nu cunoaşte denumirea companiei. Aceasta nu este menţionată pe panoul informativ al şantierului.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu