DEZASTRU în Portugalia. Incendiile de pădure au luat viaţa a 61 de oameni

Embed:

Bilanțul victimelor incendiilor de pădure, care mistuie de două zile regiunea Leiria din Portugalia, s-a ridicat la 61 de morți și peste 60 de răniți. Pompierii luptă non-stop cu flăcările, ajutați de salvatori, militari și voluntari, însă eforturile le sunt zădărnicite de vânt și de arșiță.

În ajutorul lor vor ajunge astăzi avioane de stins incendii.

Autoritățile portugheze au declarat că numărul victimelor va crește, pentru sunt multe case izolate în pădurile în care salvatorii nu pot ajunge pentru moment.

"Sunt sigur că vom găsi mai multe victime, odată ce vom pătrunde pe teritoriul afectat. Am mobilizat toate resursele pe care le avem la îndemână, atât la nivel național, cât și internațional, pentru a lupta cu incendiile", a declarat premierul Portugaliei, Antonio Costa. 

Oamenii din zonele afectate spun că sunt foarte speriați.

Autoritățile încearcă, dacă nu să stingă incendiile, măcare să le împiedice răspândirea.

În acest moment, flăcările s-au apropiat la mai puțin de 150 de kilometri de capitala Lisabona, iar norii de fum gros au ajuns și mai aproape.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu