DETALII noi despre crima odioasă din România. Poliţiştii puteau salva tinerele, dar nu au intervenit la timp

Două tinere de 19 şi, respectiv, 15 ani, au fost răpite, tăiate bucăţi şi dizolvate în acid scos din bateriile unor autoturisme. Ambele au fost văzute ultima dată în timp ce aşteptau o maşină de ocazie. Printr-o coincidenţă, ele ar fi fost luate de acelaşi bărbat, de 65 de ani, care locuia singur într-o casă foarte veche din Caracal, judeţul Olt. 

Potrivit mediafax.ro poliţiştii din Caracal ştiau locaţia în care se afla Gheorghe Dincă încă de noaptea, dar nu au organizat un flagrant, aşa cum le permitea legea, ci au preferat să aştepte autorizaţie de percheziţie pentru dimineaţa.

Procurorul general Bogdan Licu a dispus, vineri, efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru a fi analizat modul în care procurorii din structură au supravegheat cercetarea în cazul fetei din Olt.

Surse judiciare au precizat că există indicii că poliţiştii şi procurorii din Caracal nu au gestionat aşa cum trebuia cazul crimei fetei din Olt, în sensul în care, dacă anchetatorii ar fi avut indicii că fata este acolo, ar fi putut interveni direct, organizând un flagrant.

Potrivit surselor citate, poliţiştii ştiau încă de noaptea, din jurul orei 11-12 locaţia exactă unde se află Gheogrhe Dincă, însă nu au intervenit cu flagrant, ci au preferat să aştepte şi să ceară autorizaţie pentru o percheziţie dimineaţa.

Suspect este un bărbat de 57 de ani, pe numele său Gheorghe Dincă, tată a trei copii. În casa lui a fost găsit un bidon cu resturi umane şi bijuterii în special inele, care i-ar fi aparţinut Alexandrei.

Totodată, anchetatorii încearcă să identifice o a doua victimă, care se pare că a dispărut în urmă cu mai bine de o lună şi care era din judeţul Dolj.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu