Detalii noi despre copilul obligat să se sinucidă. Unde va rămâne minorul şi care este soarta femeiei

Embed:

Mama care şi-ar fi obligat copilul să se sinucidă a primit interdicţia de a se apropia de acesta, timp de zece zile, cel puţin, iar minorul va rămâne în grija mătuşii, până la o decizie ulterioară a autorităţilor. Decizia a fost luată astăzi, în cadrul şedinţei extraordinare a Comisiei pentru Protecţia Copilului, din raionul Rezina.

Mama copilului urmează să fie consultată şi de către medicii Spitalului de Psihiatrie, de la Chişinău. Între timp, tatăl băiatului, care nu mai locuieşte cu familia de aproape un an, spune că va solicita custodia asupra minorului.

Sora femeii, în grija căreia a rămas băiatul, povesteşte că sâmbătă, în ziua când a avut loc incidentul şocant, ea a fost la soră în ospeţie, împreună cu fratele şi cumnata. După o ceartă, rudele ar fi decis să meargă acasă, lăsând-o pe femeie singură cu copilul.
Atunci femeia şi-ar fi pierdut raţiunea.

"Se gândea ca fostul soţ să nu îi ia copilul. Ea foarte mult îşi făcea griji pentru asta, că el în orice moment, el aştepta orice moment, fiecare greşeală a ei ca să vadă dacă nu o să îi ia copilul. Cu câteva zile înainte el a fost la tata, au stat câteva zile împreună şi eu mă gândesc că ea de la asta s-a stresat"

Copilulul a primit consultația psihologului. Potrivit raportului specialistului, care a fost transmis autorităţilor raionale, băiatul nu ar fi fost traumat în urma acestui incident şi asta pentru că nu a înţeles ce i s-ar fi întâmplat în acea seară. Mătușa băiatului spune că este gata să îngrijească de nepot.

"Principalul să fie el bine, nu ne gândim ca să rămână cu mine sau cu tine, pricipalul să fie lui bine, să fie confortabil, să nu fie deranjat, să nu fie stresat. Dacă o să se ducă în altă parte el o să înceapă să se gândească şi o să fie o traumă foarte mare "

Părinţii băiatului sunt divorțați de un an. Tatăl copilului afirmă că nu este prima dată când mama băiatului îl ameninţă prin intermediul copilului.

"Înainte de asta a fost fix aşa, a stat în companie la rude şi tot aşa s-a certat cu rudele, m-a sunat şi mi-a spus că taie copilul şi îşi pune laţul dacă eu nu vin în momentul cela ca să o iau de la rude "

Bărbatul spune că după acest incident, va face tot posibilul să ia în grija sa copilul.

"De ce nu cu tata, dar cu mătuşa? De ce aşa hotărăsc ei? Clar lucru că eu nu sunt de acord, că eu vreau să îl iau acasă, la casa lui, că eu am casă, am masă şi lucrez şi trimit şi alimente. După şedinţe plec în raion să scot certificatele care doresc ei să le vadă, caracteristicile."

Asistenţa socială din raion spune că mama copilului şi-a recunoscut vina şi regretă cele făcute. Mai mult, femeia a spus că nu a avut intenţia să-şi omoare copilul, ci doar să-l sperie pe tatăl acestuia.

"Mama regretă ceea ce a făcut, a spus că a vrut să facă ca un fel de show să-l influenţeze pe fostul soţ, dar totuşi show-ul acesta este ieşit din comun şi până ce a fi copilul este separat de mamă, pentru că a fost într-o situaţie riscantă", a spus şeful Direcţiei Asistenţă
Socială, Rezina, Boris Artin.

Preşedintele raionului Rezina spune că săptămâna viitoare urmează să se ia o decizie finală referitor la persoana în grija căreia va rămâne copilul.

"S-a hotărât ca mama să fie examinată referitor la starea sănătăţii mintale în condiţiile Spitalului Clinic Republican Codru din Chişinău. Dacă mama va fi o decizie că copilul nu se va putea afla cu ea, noi am solicitat tatălui să prezinte actele pentru examinarea posibilității de a-l include în familia acestuia", a spus preşedintele raionului Rezina, Vasile Gobjila.

Imaginile revoltătoare, în care mama îşi impune copilul de doar trei ani să se sinucidă au fost făcute publice pe reţelele de socializare în seara de sâmbătă.

Ieri, ministrul sănătăţii protecţiei sociale şi familiei, Ala Nimerenco, anunţa că astăzi, Comisia pentru protecția copilului aflat în dificultate se va întruni în şedinţă și va decide pașii următori pentru a asigura protecția și suportul necesar băiețelului.

Astăzi însă, întrunirea nu a avut loc, iar ministrul a spus că va veni cu o reacţie oficială la subiect, abia mâine, în cadrul unui alt eveniment al ministerului.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru violenţă în familie, iar femeia riscă până la trei ani de puşcărie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu