DETALII INCREDIBILE despre incendiul de la Criuleni. Proprietarul va trece pe la psihiatri (VIDEO)

Embed:

Un bărbat de 54 de ani din satul Hruşova, Criuleni, şi-a incendiat propria casă. Rudele făptaşului susţin că bărbatul suferă de afecţiuni psihice şi locuieşte împreună cu un frate. Potrivit poliţiei, el şi-a recunoscut vina, iar acum este cercetat penal pentru incendiere intenţionată.

Flăcările au mistuit acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați şi s-au extins în interiorul imobilului.

"La momentul sosirii s-a depistat că casa e complet cuprinsă de flăcări. Acoperişul e prăbuşit. Am lansat două ţevi şi a fost chemată o autospecială în ajutor", a spus şeful pompierilor din Vadul lui Vodă, Igor Dumitraşciuc.

Incendiul ar fi putut distruge şi o anexă cu suprafaţa de peste 60 de metri pătraţi. Bărbatul a aprins focul într-un colţ al încăperii. Din fericire, flăcările nu s-au extins.

Pompierii au fost alertaţi de către vecini.

Bărbatul a profitat de momentul în care a rămas singur acasă şi a aprins hârtii sub şindrilă, în fiecare camera din casă.

" - Dvs. aţi dat foc casei? – Da. – Din ce cauză? – Din cauza la aceea că toată lumea vorbeşte că din pricina mea s-a scumpit tot. Eu sunt bolnav tare de tuberculoză. Şi nu ştiu ce-i cu mine. Mă duc la doctori să mă lecuiască şi nu vor."

Rudele spun că nu este prima data când acesta îşi dă foc locuinţei. Acum patru ani, a incendiat o debara.

"El singur cu mâinile lui a dat foc. A sărit pe fereasta din fund, în ultima cameră în care a dat foc. Ca să-l ducă la lecuire trebuie iscălitura lui, dar el e mai deştept ca noi şi nu dă iscălitură", a spus o rudă.

Poliţia a intentat un dosar penal în acest caz.

"Deocamdată s-a constatat că locuitorul acestei case intenţionat sau nu a dat foc, a incendiat locuinţa. Motivul deocamdată nu se cunoaşte", a menţionat poliţistul Mihail Cotruţă.

Anchetatorii vor solicita o examinare a bărbatului de către medicii psihiatri.

 
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu