DETALII în cazul persoanelor de la Căuşeni care s-au intoxicat la o masă de pomenire

Embed:

54 de oameni din Căuşeni au fost internaţi după ce s-au intoxicat la o înmormântare. Printre pacienţi sunt nouă copii, iar cel mai mic are doar trei luni.

Specialiştii Centrului de Sănătate Publică cred că este infecţie cu salmonela. Oamenii bănuiesc, însă, că produsele s-au alterat din cauza temperaturilor caniculare. La masa de pomenire au fost aproximativ de 100 de oameni. 

Acum două zile, oamenii au fost la o masă de pomenire în cantina bisericii din satul Tocuz. Bucatele au fost gătite acasă.

Medicii spun că pacienţii sunt în afara pericolului.

"Pacienţii sunt la moment în stare de gravitate medie şi satisfăcătoare, prima zi, adică ieri când au început să fie spitalizaţi pacienţii am avut trei pacienţi în stare gravă, dar la moment situaţia s-a ameliorat", a declarat directorul Spitalului Raional Căuşeni, Alexandru Cojocaru. 

Reprezentanţii Centrului Naţional de Sănătate Publică s-au deplasat în raionul Căuşeni pentru a investiga acest caz.

"Putem să vorbim că în jurul la 80-90 procente că agentul patogen care a şi provocat infecţia alimentară este salmonele grupei B. Agentul dat a fost identificat în produsele alimentare, în special în sarmale şi în peştele prăjit", a spus medicul-şef de la CNSP Căuşeni, Andrei Cazacioc. 

Rezultatele investigaţiei vor fi făcute publice mâine în prima parte a zilei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu