DETALII în cazul femeii dispărute în incendiul din sectorul Ciocana: Căutările continuă

După aproape 30 de ore de luptă cu flăcările, incendiul violent de pe strada Uzinelor a fost localizat. Însă femeia de 44 de ani dispărută este de negăsit. Aceasta se afla în clădire în momentul în care a izbucnit focul.

La fața locului au venit rudele victimei, care o caută cu disperare. Salvatorii strâng neputincioși din umeri. Ei nu le pot da niciun răspuns despre soarta femeii, deoarece abia au reușit să localizeze incendiul. 

Angela Ursu, locuitoare a orașului Sângera, ar fi rămas blocată, vineri, în clădire. Femeia este mamă a doi copii şi muncea în calitate de depozitar.

"Pe 28 trebuia să împlinească ziua onomastică de 45 de ani. De ieri încercăm să o găsim şi niciun rezultat", a spus soţul victimei.

"Doar după localizare o să poată intra grupe de pompieri ca să vadă, acum există un pericol eminent de prăbușire a construcțieii, respectiv acuma nimeni nu se poate duce în interior", a declarat Liliana Puşcaşu, ofițer de presă al SPCSE.

Sora victimei povesteşte că ultima persoană care ar fi văzut-o pe Angela Ursu este internată la spitalul „Sfânta Treime” din Capitală:

"Ele vorbeau la telefon cu contabila care era afară şi le spunea că arde, să iasă. Şi totuşi nu s-au putut evacua ambele, doar doamna de 58 de ani."

Pe marginea acestui caz au fost pornite două dosare penale pentru incendiere intenționată şi pentru încălcarea regulilor de protecție contra incendiilor. Persoanele care se fac vinovate riscă ani de puşcărie. Procurorii spun că în 2013, când a fost verificată încăperea, au fost depistate mai multe nereguli.

"Noi deja ieri am ridicat prescripția care a fost făcută atât arendatorului cât și arendașului în anul 2013 de către pompieri urmează iarăși pe parcursul anchetei să stabilim care din prescripțiile date au fost executate și care nu și care s-au răsfrâns determinant asupra cauzei incendiului", a precizat procurorul Ruslan Popov.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunţat că în urma incendiului a crescut uşor nivelul de poluare a aerului în sectorul Ciocana din Capitală. Autorităţile s-au întrunit într-o nouă şedinţă pentru situaţii excepţionale, pentru a evalua toate riscurile existente.

"Laboratorul experimental antiincendiar vor cerceta locul incendiului pentru stabilirea circumstanțelor de aprindere abia după 72 de ore de la lichidarea flăcărilor. Până atunci nimeni nu o să aibă acces în clădire, ca să vedem cum o să se comporte încăperea mai departe. După aceea o să efectuăm pe viu şi la faţa locului expertiza tehnică a acestei încăperi", a specificat şeful SPCSE, Mihai Harabagiu.  

Incendiul de pe strada Uzinelor a izbucnit vineri, în jurul orei 10:00, la un depozit în care erau păstrate articole din plastic, mărfuri de uz casnic, parfumuri, dar şi jucării pentru sărbătorile de iarnă. Au trecut mai mult de 30 de ore, până când pompierii au reuşit să lichideze focul.

 În urma incendiului de pe strada Uzinelor, un pompier şi-a pierdut viaţa, o femeie este dată dispărută, iar alte nouă persoane au fost internate. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu