DETALII în cazul accidentului din Capitală, în urma căruia un bebeluş A MURIT. Şoferul nu ţine minte nimic

Embed:

Accident grav în Capitală. Un copil de doar câteva luni a murit, după ce tatăl său a urcat beat la volan şi a intrat cu maşina într-un panou de publicitate. Tragedia a avut loc după miezul nopţii, pe strada Albişoara.

Potrivit poliţiei, în maşină se afla şi soţia şoferului, în vârstă de 22 de ani, care este însărcinată. Femeia era pe bancheta din faţă şi ţinea în braţe bebeluşul.

CITEŞTE ŞI: Un BEBELUŞ DE TREI LUNI A DECEDAT, după ce tatăl său a urcat BEAT LA VOLAN şi a provocat un ACCIDENT (VIDEO)

Soţul ei, în vârstă de 25 de ani, mergea cu viteză excesivă. La un moment dat a pierdut controlul volanului şi a intrat în panoul de pe marginea străzii. Acesta era atât de beat încât nu şi-a dat seama că a provocat un accident şi spune că poliţia l-a oprit fără niciun motiv.

Micuţul a murit pe loc, iar soţia a fost transportată la spital, cu diverse răni. Astăzi ea a fost externată, după ce a primit îngrijirile necesare.

Iar bărbatul a fost escortat la spital, pentru investigaţii. Medicii spun că el nu ţine minte nimic.

"Ambii pacienţi au ajuns în stare stabilă, doamna este cu contuzie ţesutului capului şi feţei şi contuzia cutiei toracie. Pacientul, bărbatul, se învestighează, este tot în stare stabilă", a spus medicul de gardă Spitalul de Urgenţă, Parascovia Sagaidac.

Bărbatul a fost reţinut pentru 72 de ore şi riscă până la şapte ani de închisoare.

"Urmează să stabilim toate circumstanţele în urma cercetării acestui caz şi să se expună experţii noştri criminalişti şi experţii în accidente rutiere", a declarat şeful adjunct IGP, Gheorghe Cavcaliuc. 

Familia locuieşte în satul Coșnița, Dubăsari. Acasă, cei doi soţi mai au încă trei copii minori.

Recent, INP a propus înăsprirea legislaţiei, astfel încât şoferii care urcă beţi la volan să rămână imediat fără permisul de conducere de un termen de până patru ani.

Iar pentru a-l recupera, să susţină din nou examenele.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu