DETALII despre FOCARELE de COVID-19 de la Spitalul Raional din Străşeni și Centrul de Plasament din Bădiceni

Embed:
Spitalul Raional din Străşeni e deschis în continuare, deşi 12 cadre medicale din secțiile de chirurgie și terapie intensivă au fost diagnosticați ieri pozitiv cu COVID-19. Primele suspiciuni de infectare din instituţia cu peste 50 de angajaţi au apărut în 15 mai.
"Situația a început de la un pacient asimptomatic în timpul transportării. El a fost redresat în altă instituție medicală. Din toți cei care au fost contactați peste 50, test pozitiv s-au primit la 12 persoane. Toți lucrătorii medicali se află acasă la autoizolare. Dintre aceștia 12, simptome prezintă doi, restul starea lor este satisfăcătoare, sunt asimptomatici", a declarat Olga Ceaglei, director interimar, Spitalul Raional din Strășeni.
Cele două secţii unde au fost depistate cazuri de infectare, chirurgie şi terapie intensivă sunt acum în carantină, iar pacienţii au fost transportaţi la Spitalul Republican şi la Institutul de Medicină Urgentă din Chişinău.
Un alt focar activ este la Centrul de Plasament pentru persoane cu dizabilități mintale din satul Bădiceni, raionul Soroca. Până acum, 115 pacienţi din cei 382 au fost confirmaţi pozitiv la noul coronavirus, iar 38 dintre ei au fost internați la spitalele din regiune. Sunt bolnavi de COVID-19 și 37 de angajați ai instituției din totalul celor 214.
"Începând cu data de 11 și 12 au au fost persoanele în creștere. Carantină s-a impus doar pe teritoriul internatului. Ca să nu răspândească infecția în sat, persoanele lucrează cinci zile, după care se întorc acasă și stau două săptămâni acasă. În sat, până când nu urmează să fie pusă, căci toate persoanele care sunt infectate vin numai din instituție", a spus Marin Avornicița, primarul satului Bădiceni.
Măsuri de protecție sunt luate și la nivel de localitate.
"Noi avem șase voluntari, care sunt îmbrăcați în costume de protecție, cu măști, cu ochelari, cu mănuși, care informează fiecare cetățean al satului Bădiceni, pentru ca să stea acasă. Sunt persoane tinere, toate până la 30 de ani. De bună voie s-au adresat pentru a proteja satul", a precizat primarul satului Bădiceni.
Focarul din Bădiceni a apărut la începutul lunii mai, când trei angajați și un pacient al centrului au fost confirmaţi pozitiv.