DETALII despre Acordul de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană

Embed:

Parafarea Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană urmează să aibă loc în cadrul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, desfăşurat pe 28-29 noiembrie 2013. După finalizarea procedurilor de verificare juridică a textului, care va fi tradus în cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii, Acordul ar putea fi semnat, cel mai probabil pe parcursul anului 2014.

Semnarea Acordului de Asociere va permite aplicarea provizorie a prevederilor acestuia, în perioada cât va dura procedura de ratificare a Acordului. Aceasta presupune aprobarea documentului de către Parlamentul European, Parlamentele tuturor statelor membre ale UE şi, respectiv, Parlamentul Republicii Moldova.

Noul acord-cadru între Republica Moldova şi Uniunea Europeană va avea şapte "Titluri". Acestea vor conţine prevederi detaliate referitoare la Obiectivele şi Principiile generale; la Dialogul Politic şi Reforme, Cooperarea în domeniul Politicii Externe şi de Securitate; Cooperarea în domeniul Justiţiei, Libertăţii şi Securităţii; Cooperarea economică, sectorială şi financiară, precum şi la Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător.

Implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu UE va contribui la avansarea considerabilă a procesului de integrare europeană a ţării noastre, pregătind astfel Republica Moldova de aderarea la Uniunea Europeană.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu