Despre primele remanieri în Guvern şi promisiunile lui Filat LIVE TEXT Fabrika

(UPDATE 22.55) Ion Dron: Pe lângă voinţa politică, mai avem nevoie de oameni de calitate, ca polticirnii să demonstreze responsabilitate, valoare şi compasiune faţă de cetăţeni.

(UPDATE 22.53) Viorel Melnic: Voinţa politică de acum e una falsă, e vorba mai mult de interese materiale. Voinţa politică trebuie să vină odată cu stabilirea unor principii clare pentru fiecare.

(UPDATE 22.50) Ion Dron: Foarte bine că nu s-a făcut consiliul economic al prim-ministrului. Nu văd nicio eficienţă în acesta. În acest stat sunt instituţii responsabile.

(UPDATE 22.44) Victor Gurău: Pe mine asta mă sperie, pentru că au furat separat, acum vor fura împreună.

(UPDATE 22.43) Igor Boţan: Filat a vorbit despre două impedimente. Nealegerea preşedintelui, a fost rezolvată, şi joncţiunea dintre două partide: PLDM şi PD. Cred că şi aceasta s-a rezolvat. Prim-ministrul a mers la televiziunea lui Plahotniuc. Sunt semnale că Alianţa formează o echipă. Nu mai au scuze.

(UPDATE 22.40) Viorel Melnic: Strigător la cer e că nici nu am putut valorifica acele granturi externe pe care le-am primit. Nici aici nu am justificat acele relaţii pe care le avem cu partenerii externi. Nu mai vorbim despre agricultură.

(UPDATE 22.37) Viorel Melnic: Trebuie să ne uităm în detaliile programului de guvernare, să vedem care sunt progresele şi veţi vedea lucruri stranii. Ajungem la reforme care nu s-au făcut. Dar nu e vorba de ineficienţa unui singur sistem, ci de o abordare sistemică.

(UPDATE 22.33) Victor Gurău: Trebui e să privim atent fiecare partid ce resurse are. La acest capitol, Mihai Ghimpu e campion: Ministerul Transporturilor, Căpile Ferate, Aeroportul Internaţional Chişinău, Air Moldova. Lui Filat îi revin nişte ministere cu necesităţi de reformare stringente, MAI, Ministerul Sănătăţii, care au impact foarte mare asupra cetăţenilor impact negativ.

(UPDATE 22.25) Ion Dron: Trebuie să fie făcute puşcării mai multe: ca fiecare demnitar să ştie că are un mandat de patru ani şi după va fi evaluat la rece, sau va primi onorurile sau va fi tras la răspundere pentru ce a făcut.  Nu trebuie oamenii care vin la putere să abordeze funcţia ca o posibilitate de a face afaceri şi bani.

(UPDATE 22.20) Victor Ciobanu: Este nevoie de demiteri şi la nivel de miniştri. Trebuie să schimbăm sistemul în esenţă. 

(UPDATE 22.16) Igor Boţan: În MAI sunt mari probleme. Şi în Ministerul Sănătăţii au fost, în ultima perioadă, mai multe decese. Demisia lui Popa şi al lui Soltan e responsabilitatea PLDM, care recunoaşte că în partidele respective, lucrurile merg prost, dar şi un semnal că în Ministerul Transporturilor nu e totul bine.

(UPDATE 22.13) Ion Dron: La noi viceminiştrii nu au fost numiţi conform criteriilor profesioniste. Viceminiştrii au fost numiţi pe criterii politice.

(UPDATE 22.10) Viorel Melnic: Sectorul energetic e unul strategic pentru ţară. Ştiind că dependenţa energetică a Moldovei este una mare, importăm 70%, evident că statul trebuie să se implice. Cum se oferă competenţele de negocieri? Cândva se făcea chiar printr-o dispoziţie de Guvern. Acum nu ştiu. Popa evident că este abilitat cu funcţii de responsabilitate pe acest sector, implicit cu negocieri pe sectorul energetic şi cel al gazelor naturale. Demiterea unui viceministru care este ca o albinuţă şi munceşte într-un sector sau altul, nu are nimic cu eficienţa Guvernului.

(UPDATE 22.07) Igor Boţan: Nu ştim dacă acest viceministru a fost dat afară pentru că nu a putut să facă faţă sau din alte cauze.

(UPDATE 22.04) Victor Ciobanu: Treburile pentru resursele energetice au o latură politică.

(UPDATE 22.00) Victor Gurău: Mesajul prim-ministrului a fost unul politic.

(UPDATE 21.55) Igor Boţan, analist politic: Buna intenţie a premierului nu poate fi pusă la îndoială.

(UPDATE 21.49) Ion Dron, preşedintele Centrului de Iniţiativă şi Monitorizare a Autorităţilor Publice: Nu ştiu dacă e o acţiune de PR bine gândită, dar face parte din tot acest spectacol la care asistăm. Nu se poate să modifici legea ca să convină acordului pe care l-au semnat câteva persoane.

(UPDATE 21.47) Viorel Melnic, membru al executivului politic al Partidului Socialiştilor: O remaniere a unui viceministru nu înseamnă nicidecum eficienţa guvernării. Nu ştiu niciun viceministru care să fi scris cerere din propria dorinţă. Poate i sa cerut sau a fost rugat amabil.

(UPDATE 21.45) Victor Ciobanu, comentatorul politic al ziarului "Argumenti i Fakti": Prima demisie e un semnal oarecare. Evident că Popa nu e unicul responsabil pentru nesemnarea contractelor. S-a dat un semnal că începem remanierile promise, vom vedea ce va urma, dacă vor fi şi alte remanieri... Practica ne-a demonstrat că schimbarea şefilor nu duce la nimic.

(UPDATE 21.43) Victor Gurău, comentator politic: După ce s-a întâmplat zilele acestea în Moldova, mă aşteptam la mai multe demiteri, inclusiv la demiterea unui ministru al PLDM, Roibu, nemaivorbind de procurorul general şi directorul SIS. Mă aşteptam la nişte mişcări care ar fi dus măcar câtuşi de puţin la şlefuirea imaginii. Cât despre demiterea lui Ilarion Popa, e un ţap ispăşitor. De circa doi ani avem un haos general în sistemul energetic din Moldova. Dar ce avem în Ministerul Transporturilor? Aceeaşi situaţie.

După tocmai nouă luni de discuţii despre eficientizarea actului de guvernare şi necesitatea remanierilor în Guvern, s-a trecut la acţiuni concrete. Viceministrul Economiei din partea PLDM-lui a fost demis, viceministrul Sănătăţii, din partea aceluiaşi partid, a fost înlocuit cu un viceministru mai vechi, iarăşi din partea Partidului Liberal-Democrat.

De ce toate remanierile se fac pe filiera PLDM? Poate remanierile ample, despre care premierul Vlad Filat ne-a vorbit încă anul trecut, în adresarea către naţiune, nu mai sunt posibile, sau chiar nu mai sunt dorite? La televizor politicienii insistă asupra eficientizării actului de guvernare, însă nimeni nu vine cu propuneri concrete.

De exemplu, un ministru care are interese economice, legate de instituţia pe care o reprezintă - şi toată lumea bună ştie despre acest lucru - este eficient în activitatea sa sau este vorba despre un conflict de interese?

Despre promisiuni, realizări şi eficienţa actului de guvernare, se va discuta în această seară, la Fabrika. Invitaţii de astăzi sunt:

- Ion Dron, preşedintele Centrului de Iniţiativă şi Monitorizare a Autorităţilor Publice, 

- Viorel Melnic, membru al executivului politic al Partidului Socialiştilor, 

- Victor Gurău, comentator politic 

- Victor Ciobanu, comentatorul politic al ziarului "Argumenti i Fakti",

- Igor Boţan, analist politic.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu