DESCOPERIRE MACABRĂ: O fată însărcinată, găsită moartă în spatele unor tomberoane de gunoi

O fată de 21 de ani, însărcinată, a fost găsită moartă, noaptea trecută, în spatele unor ghene de gunoi din cartierul Viişoara din Bistriţa. Descoperirea macabră a fost făcută de câțiva copii, care erau la joacă.

Alertați, părinții adolescenților au anunțat autoritățile, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipa de poliţişti, procurori şi criminalişti, scrie antena3.ro.

"Poliția a fost sesizată despre faptul că s-a găsit un cadavru, în Viișoara, în apropierea râului Bistrița. La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care în cadrul verificărilor efectuate, a stabilit că este vorba despre o tânără de 21 de ani din Viișoara. În prezent, polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii împrejurărilor care au dus la decesul tinerei", a declarat pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Diana Pintea.

Oamenii legii au strâns mai multe probe, printre care şi o pungă în care ar fi fost prenandez, ce a fost găsită lângă trupul fără viață al tinerei. Conform mărturisirilor făcute de vecinii ei, aceasta locuia în blocurile sociale alături de concubinul său şi de fiul ei de 5 ani.

Mai mult, mămica era cunoscută ca fiind consumatoare de droguri, nu avea un loc de muncă şi trăia din cerşit, potrivit sursei citată mai sus, scriebistriteanu.ro.

Cadavrul fetei a fost transportat la morgă pentru necropsei, expertiză care va stabili cu exactitate cauza morţii.

Între timp, poliţiştii au deschis o anchetă, iar ipoteza unei crime a fost exclusă cel puţin până după efectuarea necropsiei. Anchetatorii merg pe ipoteza unei morţi legate de consumul de droguri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu