Descoperă unde se află cel mai bun vin din nordul Moldovei

Embed:

Cel mai bun vin din nordul Moldovei se află în beciul lui Vasile Nogai din satul Cajba, raionul Glodeni. Vinificatorul reuşeşte să-şi păstreze vinul în condiţii casnice o perioadă de peste 25 de ani. Licoarea produsă de Vasile Nogai a fost desemnată pe parcursul a şapte ani cel mai bun vin de casă din Moldova.

"Iată acesta este vin de colecţie. Cum l-am pus aici nu am mai pus mâna, am umblat în jurul lui dar pe dâsul nu l-am mutat", a explicat Vasile Nogai, vinificator.

Vasile Nogai are în colecţie vin de casă care s-a păstrat mai bine de 15 ani: "Vinul acesta o să meargă la concurs. Precis că o să ia locul I, aşa vinuri nu ştiu dacă mai are cineva".

Vinificatorul spune că producerea unui vin bun necesită multă răbdare. "De-a face un vin bun. Aşa cum femeia stră lângă lapte să nu fugă din ceaun, trebuie să stai lângă dânsul", a menţionat Vasile Nogai.

În fiecare an Vasile Nogai face tot mai puţin vin, deoarece nu are unde să-l vândă: "Făceam până la trei tone de vin, acum nu, fac o tonă, o tonă jumătrate, dar nici nu mă strădui să fac mult pentru că nu sunt cerinţe. Piaţă de desfacere nu avem".

Vinificatorul din Cajba îşi păstrază vinul într-o cămară numită de el „camera vinului”. Preţul unui litru de vin din beciul lui Vasile Nogai variază de la 40 la 250 de lei, în funcţie de vârsta acestui produs.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu